Cântecul celui plecat - Georg Trakl

E-n zborul de păsări o-ntreagă-armonie. Seara, pădurile verzi
Pe lângă mai calme colibe s-au strâns;
Cristalinele pășuni ale căprioarei.
Clipocitul pârâului potolește-ntunecimea, înlăcrimatele umbre

Și florile verii, ce sună frumos în vânt.
De-acum asfințește fruntea pe gânduri a omului.

În inima lui luminează-un lămpaș, Binele,
Și pacea ospățului; căci sfințite sunt pâinea și vinul
De mâinile Domnului și, liniștit, cu ochi înnoptați te privește
Fratele, ca el să-și găsească odihna după drumul spinos.
O, adăpostirea în însuflețitul albastru al nopții!

Iubitoare de-asemeni, tăcerea-mbrățișează-n odaie umbrele bătrânilor,
Suplicii purpurii, tânguirea unei mari seminții
Ce piere acum cu smerenie în nepotu-nsingurat.

Căci pururi se trezește mai radios din clipele negre ale nebuniei
Cel îndelung răbdător pe prag împietrit
Și-l îmbrățișează puternic albastrul răcoros și luminosul declin al toamnei,
Casa tăcută și legendele pădurii,
Măsură și lege și cărările cu lună ale celor plecați.



Traducere Mihail Nemeș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Georg Trakl



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.