Vuiet de brazi - Geo Dumitrescu

O, sora mea tristețea, iasomia-
neauzite gemete strâng
în vuiet de brazi
sub fermecata paloare...

Du-te! i-am spus - pleacă, suflete,
mi-ai devenit strivitoare povară,
lasă-mă singur, limpede, mineral,
ori lasă-mă-n carne, pe brânci,
mărunt, pofticios, nesătul-
toate-mi sînt grele, adânci și amare,
albe fâșii de durere...
(O, Doamne, iubita
și-a pierdut creionul dermatograf!...)

Din ceasul meu, plin
de rozătoare furnici, curge
un fin rumeguș alb, sonor,
care-mi pudrează fără-ncetare
fruntea postumă... O, aș trăi
în dureri comparate, orgolios,
scuturând peste mine
zăvoiul memoriei...

O, sora mea tristețea, iasomia-
cuțite de jale și vuiet de brazi
și vuiet de păsări amare, de tutun,
sub fermecata lunii paloare...
(O, Doamne, să nu uit, iubita
și-a pierdut creionul dermatograf!...)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.