Rânduri pentru un eventual deces - Geo Dumitrescu

Sunt bolnav și aprins ca un caldarâm bucureștean -
o să mor, asta-i sigur - puțîn îmi pasă!
Îmi pare rău doar că n-am decât 20 de ani,
că nu știu cine sunt și din creionul asta ce ar fi putut să iasă.


Mi-au plăcut mult versurile aspre, mustoase,
toate lucrurile pline și nete, copilul voinic, precoce, care nu plânge,
mi-au plăcut florile, toate florile,
să zdrobesc în pumni sănătatea lor de humă și sânge.


Am iubit mult stelele, luna,
cu ciudata lor aritmetică sentimentală,
admiram soarele pentru că era mare și departe,
pentru că era nestatornic și umbla în pielea goală.


Mai las în urmă, în peretele camerei, urmele mele, "Harta politică a lumii",
pe care îmi făceam zilnicele călătorii planetare -
o să găsiți însemnate pe ea baza mea navală, Tasmania,
de unde mi-aruncam elanurile și urina în mare. (...)


Pe acest pat cineva a trăit orizontal o viață de douăzeci de ani,
aici, cu ochii în ecranul tavanului, am
existat atâta timp, neverosimil și în regres,
tot aici, în 1942, s-au scris aceste rânduri pentru un eventual deces.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.