Libertatea de a trage cu pușca - Geo Dumitrescu

În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmați, își ascultau propriile șoapte -
toți erau murdari, slabi, și patetici ca în Shakespeare,
își numărau gloanțele și zilele și nădăjduiau un atac peste
noapte.

Atunci, a ieșit luna, fără cască, de undeva din bezna ghimpată;
dar oamenii n-au căzut cu fețele la pămînt,
ci au aprins țigările, discutînd despre libertatea de a trage cu
pușca,
rezemați comod în groapa neagră sau poate chiar pe
cîte-o piatră de mormînt.
Sînt sigur că unul din ei eram eu -
de altfel, astăzi mi-am găsit în sertar, printre
manuscrisele fel de fel,
pistolul meu ghintuit, cu douăzeci și patru de focuri,
cu care am participat la asediul Trebizondei, dacă nu mă-nșel.

Doamne, ce de isprăvi am mai făcut și-atunci!...
Ca un erou din Sadoveanu, eram viteaz și crud :
țin minte să fi ucis trei sute șaizeci de dușmani într-un singur
asalt -
ah, răcnetele mele de mînie și triumf și-acuma mi le mai aud!...

La Waterloo eram cu bietul Bonaparte cabotinul,
rostandizînd pe pragul unui veac;
viteaz și inutil și graseiat la culme,
luptam și-atuncea - ce era să fac?

*

Degetele strîngeau o țigară fumată de mult.
În, groapa neagră, ca niște pietre, cădeau ultimele cuvinte.
Prietenii mei înarmați și patetici mă ascultau uluiți,
rezemați comod de pietrele de la morminte.

Paralel cu noi, dedesubt, oameni își dormeau veșnicia -
și ei discutau despre libertatea de a trage cu pușca, după
fiecare măcel!...
Dar, pe pistolul meu cu douăzeci și patru de gloanțe!, luna mi
se pare aceeași
cu care am participat la asediul Trebizondei, dacă nu mă-nșel!...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.