Jurnal de campanie - Geo Dumitrescu

Motto : “Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea”.
(D. Bolintineanu)

Pleacă, fluture, du-te, niciodată
nu ieșim din război. Privește-mă, iată-mă,
rătăcit, zadarnic ca un cuc pe Niagara,
dorm și eu îmbrăcat, mereu, cu ranița-n spate,
dorm pe mine, dedesubtul meu, îngropat
în cartușele trase,
în cartușele lumii, măi frate…

Eu lampa n-o mai sting, n-o mai aprind,
nu mai citesc, nu mai scriu,
Eulampia, dragostea mea, doarme și ea
veșnic îmbrăcată, dormim împreună,
reciproc, unul împotriva altuia, îngropați
în cartușele goale, fumegânde,
cartușele lumii, măi frate…

Și-atuncea colonelul răcni, îmbrăcat,
cu ranița-n spate : – Vă ordon,
treceți gârla, treceți gârla albastră ! …
Dar gârla e mică, e roșie, o gârlă
raională, păcat de ea, măi frate ! …

- Trăiască ! răcni colonelul. – Trăiască !
strigarăm în cor. – Trăiască ! răspunse
ecoul pădurii. Dar lampa
n-o mai aprind, n-o mai sting.
Dar lampa singură s-a stins, măi frate …

- Dar însă totuși ! – răcni colonelul -
sântem oameni ! Nu vă lăsați ! Vă ordon,
treceți gârla, treceți gârla amară -
oameni sântem, vă ordon tuturor, fără excepție :
dați-ne un pustiu, dați-ne pustiuri
și mlaștini, și vom face din ele
nemaivăzute orașe înflorite, ori dați-ne
orașe și oameni, și vom face
nemaivăzute pustiuri și mlaștini roșii ! …
- Trăiască Alfa și Omega, Cubitus și Radius
și celelalte constelații surori ! Vă ordon :
nu vă lăsați ! Vă ordon : nu vă lăsați
barbă, ori lăsați-vă barbă, vă ordon :
faceți cum vreți ! … Și, îngropat
până la genunchi, adormi răcnind bravul colonel,
îngropat până la brâu, până la gât,
în malul ce urca mereu, văzând cu ochii,
în malul de cartușe trase, fumegânde, fierbinți,
cartușele lumii, măi frate…

Oh, pleacă, deci, fluture, du-te, sânt vinovat -
și eu dorm, mereu, îmbrăcat, cu ranița-n spate,
dorm pe mine, dedesubtul meu, îngropat,
și lampa n-o mai sting, n-o mai aprind,
și dorm cântând în neștire, pierdut, deșuchiat :
“O, draaaga mea, iubiiita mea,
o, visuriiileee meelee” … Ori : “Eulampia
singură s-a stins” … Și, mai presus de toate :
“Vă ordon, treceți gârla, treceți gârla amară,
prin toate cartușele lumii, măi frate !” …

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.