Găinăreasa - Petre Ispirescu

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleţ o plânse după înmormântarea ei.

        Sfatul împărăţiei, ştiind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ţinea de câra împăratului ca să se însoare, şi mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte.

        Dacă văzu şi văzu că scăpare nu este, se lăsă şi el după sfatul mai-marilor împărăţiei. Dete condurul răposatei împărătese şi doi trimişi ai Sfatului împărătesc răzbătu ţări şi cetăţi, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult şi se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o ţărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare.

        Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia.

        Într-una din zile când împăratul ţinea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împărăţiei, iacă şi fie-sa că vine şi se juca şi se zbenguia p-acolo prin cămară. Trecând şi pe lângă masă şi văzând condurul, îl ia şi îl încalţă; când, ce să vedeţi d-voastră, cinstiţi boieri, parcă fusese d-acolo. Începu a alerga iară după jucării, ca un copil ce era. Ea luase condurul fără să ştie al cui este şi pentru ce stă pe masă. Când văzură boierii una ca aceasta, rămaseră înmărmuriţi de uimire.

        Ce să facă ei? Hotărârea împărătesei era lămurită. Să nu văduvească împăratul după pristăvirea ei, ci să ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Să lase pe împăratul să văduvească pentru că nu s-a potrivit condurul la nici o muiere, călca jurământul împărătesei de la ceasul morţii sale; să silească pe împăratul să ia de soţie pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce să facă dar?

        După multe chibzuiri, Sfatul împărăţiei găsi cu cale că împăratul n-ar păcătui de ar lua de soţie pe fie-sa, fiindcă aşa lăsase cu sufletul împărăteasa şi pentru că Dumnezeu chiar orânduise aşa, deoarece la nimeni de pe lume nu se potrivise condurul răposatei.

        Numaidecât mai-marii ţării ziseră fetei să se gătească de nuntă.

        Acum altă nevoie. Nici fata nu voia să ia pe tată-său de soţ. Ea zise:

        – Unde aţi mai auzit, boieri dumneavoastră, batjocură ca aceasta, să ia tatăl de soţie pe fie-sa.

        – Nu te supăra, domniţă, şi nu fii aşa ţanţoşă. Are să curgă multă apă pe gârlă până s-ajungi a cunoaşte tainele împărăţiei ca noi. Şi apoi, răposata maica împărăţiei tale, cea atât de vestită în lume de cuminte, a lăsat cu sufletul ca împăratul, tatăl tău, să nu văduvească, ci să se însoare cu aceea la care se va potrivi pe picior condurul ei.

        – Căutaţi, mai zise fata, şi găsiţi pe vreuna la care să se potrivească condurul mamei pe piciorul ei.

        – Am răzbătut, răspunseră boierii, împărăţii şi cetăţi, târguri şi cătune, am încercat şi la bun şi la rău, la tinere şi la bătrâne, la femei de neam şi la de cele proaste, până şi la roabe, şi la nimeni nu s-a potrivit. Dumnezeu ne-a arătat pe aceea pe care împăratul nostru trebuie să o ia de soţie.

        Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească şi apoi să-şi dea răspunsul.

        Şi trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa nişte lacrămi cât pumnul şi suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ce plânse, dară văzu că de la plâns nu câştigă nimic. Se duse deci la dădaca-sa, îi spuse cele întâmplate şi îi ceru sfat.

        Dădaca, după ce se gândi şi se răzgândi, îi zise să ceară a i se face trei rânduri de haine: unul de aur, altul de mărgăritar şi al treilea de diamante, şi să spuie că după aceea se va găti.

        Cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai.

        În vremea aceasta, dădaca îi pregăti toate cele trebuincioase spre fugă.

        Când îi aduse hainele, îi mai zise o dată să se gătească de nuntă. Fata răspunse că este gata. Boierii rămaseră mulţumiţi, auzind răspunsul fetei; ei crezură că în cele din urmă ea a cunoscut că trebuie să se supuie Sfatului împărăţiei.

        Seara, îi aduse şi dădaca cele spre fugă. Îşi băgă hainele cele frumoase ce le căpătase în desagi, se îmbrăcă cu o piele de măgar pe care i-o adusese dădaca şi fugi. Ascultaţi, boieri, cuvântul din poveste; Căci d-aci nainte mai frumos îmi este.

        Fugind fata împăratului de la curtea tătâne-său, apucă pe căi dosnice, pe cărări neumblate de picior de om. Ea se feri ca să nu o vază nimeni, şi fugi şi fugi, până ce ieşi din împărăţia tatălui său. Trecând hotarul, îi mai veni niţică inimă. Unde până aci umbla cu moartea în sân, acum se mai linişti olecuţă. Merse ce merse, şi ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse la poartă cu chip umilit şi smerit. Iară dacă ieşi bucătăreasa şi o văzu, i se făcu milă de dânsa şi înduplecându-se de rugăciunile ei, o primi înăuntru. Spuse şi împărătesei că o fată sărmană şi nenorocită a năzuit la curtea împărătească şi o rugă ca să o primească să fie găinăreasa curţii.

        Împărăteasa se înduioşi când auzi că o sirimană nevoiaşă cere adăpost de la dânsa şi porunci ca să o puie îngrijitoare de găini; dară ea, bucătăreasa, să răspundă de dânsa.

        Fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i fie pe plac. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoată ea un cuvinţel de pâră sau de zâzanie? Unde să calce ea cuvântul bucătăresei şi să se amestece în certurile şi becisniciile celorlalţi? Ferit-a Dumnezeu! Ea îngrijăa de păsările din curtea împărătească, ca de ale dânsei; după ce deschidea coteţele, şi le da de mâncare, apoi le cuibărea, punea cloştile şi vedea de pui, mai cu milă decât cloştile. Mâncarea şi apa, mai cu seamă, nu le lipsea niciodată.

        Iară dacă isprăvea treaba cu găinile, venea pe lângă bucătăreasă şi-i da şi ei ajutor. Toţi slujbaşii curţii o luau în nume de bine, văzându-i vrednicia, şi toţi aveau milă de ea. Se dusese vestea până la împărăteasa de hărnicia, de bărbăţia şi de curăţenia de inimă a găinăresei. Împărăteasa ceru să i se înfăţişeze ca să o vază şi dânsa. Smerenia, nevinovăţia şi sfiala ce băgă de seamă împărăteasa la găinăreasă îi plăcu. Ea porunci bucătăresei să o ia mai de aproape, spre a nu cădea în gurile bârfitorilor.

        Nu trecu mult şi împăratul cu împărăteasa şi cu fiul lor fură poftiţi la nuntă la un alt împărat. Ei se duseră. În ziua aceea se ceru şi găinăreasa de la bucătăreasă cu rugăciune ca să o lase să se ducă şi ea prin cetate, să se mai răsufle puţintel. Bucătăreasa îi dete voie. Găinăreasa se îmbrăcă cu hainele de aur şi zicând:"Lumină înainte, întuneric înapoi, nimeni să nu mă vază ce voi face", se duse ca vântul şi, ajungând la nuntă, se prinse în horă tocmai lângă fiul împăratului. Acesta cum o văzu, îi căzu tronc! la inimă. Se îndrăgosti după dânsa, vai de lume! El o întrebă a cui fată este, şi de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iară el tot vorbind cu dânsa, îi luă un inel şi nu mai voi să i-l dea.

        Când fu înde seară, ea, cu grijă, iară zise vorbele ce zisese la venire, şi pieri ca o nălucă din mijlocul horei. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise. Ea îşi ceru iertare şi se făgădui că altă dat nu va mai face aşa. Fiul împăratului nu mai putea de inimă rea, că-i scăpase aşa bucăţică bună.

        După niţel timp, acest împărat fu iarăşi poftit la o nuntă de împărat. Fiul împăratului se duse şi el cu tată-său şi cu mumă-sa.

        Găinăreasa se ceru şi ea de la bucătăreasă. Şi căpătând voie se duse, ca şi întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăşi lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai şi numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca şi de la rând, ea pieri.

        Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul. O căuta prin toate părţile, dară ia-o de unde nu e!

        Se întoarse dară cu inima zdrobită. Un fel de lâncezeală îl cuprinse.

        Găinăreasa, îndată ce se întoarse acasă, iute, iute, se îmbrăcă iarăşi cu pielea de măgar, şi căuta de găini cu voie bună şi tot cântând.

        Mai trecu ce mai trecu, şi iarăşi fu chemat împăratul la o nuntă a altui împărat. El se duse iarăşi cu fiul său.

        Se ceru şi găinăreasa în ziua aceea. Dară bucătăreasa nu mai voia să-i dea drumul. Abia, abia, după multe rugăciuni, şi cu făgăduinţa de a nu se mai cere niciodată, se înduplecă bucătăreasa a-i da voie. Se îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, şi zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse şi se prinse în horă iarăşi lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, şi tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Şi în adevăr avea şi ce vedea. Aşa de bine îi şedea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa de luau ochii celor ce se uitau la dânsa. Fiul împăratului era mândru nevoie mare! fiindcă zâna numai cu dânsul jucă cât ţinu hora. Şi unde se rotea pe lângă dânsa şi se îngâmfa ca un curcan.

        Iară când fu a da înde seară, găinăreasa pieri iarăşi ca o nălucă. Când văzu fiul împăratului că zâna lipseşte, atâta îi fu. Căzu la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toţi vracii, toate babele şi toţi cititorii de stele; rămaseră însă ruşinaţi, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii că până n-or găsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Mumă-sa rugă pe împăratul să asculte rugăciunea fiului lor. Iară împăratul porunci să umble nişte boieri din casă în casă să încerce inelul, şi la ce fată ori muiere se va potrivi, să o aducă cu cinste la curtea împărătească.

        Umblară boierii şi răzbătură toate colţuleţele, şi ca să se potrivească inelul la cineva, ba. Se întoarseră deci cum s-au fost dus. Să se dea fiul împăratului de ceasul morţii, de ciudă, când auzi una ca aceasta! În cele mai de pe urmă porunci să se cerceteze şi prin curtea împărătească. Chemă de faţă pe toate muierile, slujnicile şi roabele. Toate se grăbiră a veni. Încercă inelul şi la nici una nu se potrivi. Pasămite pe găinăreasa o uitaseră toţi cu totul. Bucătăreasa îşi aduse aminte şi spuse împărătesei de dânsa.

        – Să vie şi ea, să vie şi ea, răspunse împărăteasa.

        O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tuturor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa!

        Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească.

        Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

        Fiul împăratului o dată sări din pat. Pare că nu mai fusese bolnav de când lumea.

        Atunci găinăreasa, după stăruinţa tuturor, îşi spuse toată istoria. Nunta se hotărî şi împăratul, tatăl găinăresei, fu şi el poftit. Acesta când văzu pe fie-sa la cununie, rămase ca trăsnit de Dumnezeu. El o credea pierită, socotind că-şi făcuse seamă singură. Apoi se veseliră veselie împărătească, şi trăiră cât trăieşte lumea, bucurându-se în pace de toate fericirile pământeşti.





Împărtăşeşte-ne opinia ta::