Pământ pătruns în inimă - Gabriela Melinescu

Nu mai dorm nopţile,
mi-am pierdut somnul.
Singură mă întreb şi-mi dau sfaturi.
Ce poate face cititorul în stele
când simte că pământul patriei
i-a pătruns în inimă?
Pe cap îl purtase ca o coloană ascunsă în păr.
Lângă izvor am fost văzută ca o tânăra cariatidă căreia i s-au pus dinadins pietre pe spate, ca să-şi plătească odihna cu ele.

Apoi încet, încet pământul mi-a intrat
în oasele capului coborând şi făcându-şi loc
drept în inimă.
Astfel că formele cele mai sublime
s-au odihnit un timp în inima mea.
Nu mai plânge, nu mai rade! îmi spunea, doar
să stau în echilibru, în aşa fel încât
dimineaţa pământului, amiaza lui şi seara,
toate să se nască şi să moară în inimă.
Acolo lovea pământul cu coarnele de inorog
şi mă otrăvea cu venin de şarpe,
ca un făt duşmănos, letargic după libertate.
Vocea plantelor chema pământul din inima mea
încât acesta devenea din ce în ce mai mic
precum un fir de nisip.
Nu mai dorm nopţile,

mi-am pierdut somnul.
în ce clipă de neatenţie, de totală uitare,
inima mi se va deschide şi se va goli
de acel fir de nisip, devenind ea însăşi rotitoare planetă?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.