Elena - Gabriela Melinescu

De-ar fi fost, de-ar fi fost
să nu te cunosc niciodată,
balcon de aer plutitor
inimă în inimă suspendată.
Ce scuturi atârnă în vânt,
armele morților s-au întors singure-acasă,
stau ca un turn înclinat
de lumina care l-apasă.
Și nici de pământ nu-i cerut
nici de sfârșitul luminii,
mă ține un aer, pe care-l străpung
în inimă spinii.
Un aer ca un glob de piatră imens
pe care mișcarea încet să-l sfarme
de acest trup pe care-l simt crescând
să fie o casă de arme.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.