Poezii despre Frumuseţe:

Împingi prăpastia spre cer

mișcă-ți fundul hahaleră

Ce fără margini încântare

ce cântec fără de-nceput

Iubirea poate întreabă

iubirea poate răspunde

Pierdut-am luna

În timp ce stele număram, pierdut-am luna.
Fiecare stea-mi părea că-n palma-ntinsă-mi răsărea, găsindu-mi fericirea și, fericită cum eram, prin degete curgând simțeam lumini fluorescentine dar, cine este-n mine, cine, în tulburare mă-ntrebam. Filozofam cu ochii minții, că stele albe-n bolta nopții sunt îngeri străjuind văzduhul și mă pierdeam, visând.

Vai, lucrurile au muzica lor,
toată materia cântă
fiecare atom, fiecare particulă,

Iubite călător,
Nu îmi spune că ți-e dor!
...Oh- când lucește luna-n zare
Îmi așterne gânduri clare;

Cerul gândurilor zilei se coboară dinspre astru
Și își strânge în crâmpeie nori ce-anunță un dezastru
Și îmi sprijin capul greu ca de plumb în palma caldă
Când în mâna cea de vânt briza mării mi se scaldă.

În adâncul gândului meu
zac ascunse comorile
şi frumuseţile lumii.

Prezența ta
...
...și azi îmi ești
Mai mult decât aș fi visat vreodată

Misterul nopții
...
Cade cortina peste lumea de jos,
luna cea nouă, deşiră de sus