Focul florilor dalbe

miercuri, 05 decembrie 2018

În Regatul de Nord, revenit din eter,
Galopează, în zori, fiul Marelui Ger,
Așternând sub copite săgeți ce se-nfig
În pământul cuprins de un ropot de frig.

Din privirea-nghețată aruncă ninsori
Ce transformă în alb tot ce-nseamnă culori,
Iar în urmă ridică, în vuiet cumplit,
Viscoliri ce-ngrozesc și anunță sfârșit.

Și aleargă, aleargă, trecându-și prin zări
În copite-nvelite-n ai iernii fiori,
Moștenirea de gheață a Marelui Ger
În Regatul de Nord, cu o parte din cer.

Se oprește curând și scrutează, mirat,
O lumină de care credea c-a uitat
Și o vede acum licărind ca o stea
Rătăcită-n deșertul sticlirii de nea.

E mai vechiul dușman, e năvalnicul foc
Ce apare prin inimi în ierni cu noroc
Alungându-le doruri, tristeți și ninsori,
Prin ferestre-ncărcate cu dalbele flori.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.