XVIII. 7 . Yezdegherd. Mahui Suri îl ațâță pe Bijan să pornească război cu Yezdegherd. Șahul își găsi loc de scăpare într-o moară - Firdousi

Fost-a un erou a cărui faimă până-n depărtări
se-ntindea; era de baştini din Turan, numit Bijan;
loc avea pentru şedere în cetatea Samarcand
și în juru-i mulţi prieteni îl urmau de prin ţinut.
Mahui, nenorocitul, vrând să fie neatârnat ,
scrisu-i-a aceste rânduri „Fiule de pahlivan,
al cărui noroc nu poate fi atins, un bun prilej
se iveşte pentru tine : şahul lumii este-aici
cu-a lui oaste şi tiară, cu-al său tron şi diadem.
Vino, căci coroana-aceasta si-acest tron a tale-or fi,
şi haznaua-i, şi umbrela lui de soare neagră-corb;
te aprinde-acum din ura care i-a însufleţit
pe străbunii tăi şi crâncen te răzbună pe ăst neam
Bijan desluşi scrisoarea ; chibzui, şi-apoi văzând
lumea cum se dăruieşte râvnei lui Mahui Suri,
întrebă pe al său sfetnic : „Cap de sfetnici înţelepţi,
ce gândeşti de treaba-aceasta? Dacă oastea mi-o împing
s-ajut pe Suri, puterea, oare, nu-mi voi nărui ?"
Sfetnicu-i răspunse-ndată: „Omule cu piept de leu,
bravule-nsetat de lupte, ar fi tare ruşinos
să-mprumuţi un braţ puternic lui Mahui Suri şi-apoi
să te-ntorci călcându-ţi urma. Dacă un război porneşti
după-a lui Suri povaţă, oamenii cei înţelepţi
de prea multă uşurinţă toţi învinui-te-vor.
Lui Barsam încredinţează-i grija de-a mâna-n război
oastea cea ajutătoare." — „Sfatu-acesta-i înţelept,
zise iar Bijan ; nu-i bine să mă-ndepărtez de-aici."
Lui Barsam dădu poruncă să îndrume către Merv
zece mii de-aleşi războinici cu hangere intr-armaţi,
ţinta luptei arătându-i, în nădejdea de-a-nhăţa
tronu-mpărăţiei perse. Ca aripa de fazan
strălucind această oaste iute-ajunse până-n Merv

Notă informativă :
Este vorba de un alt Bijan, turanian.
Deci era un vasal al şahului din Iran.
Barsam, hanul din Kitai.

numai într-o săptămână. Într-o noapte de catran,
când cutcurigi cucoşul, dobe răsunară-n câmp.
Şahul incă nu aflase de viclenele urzeli
ale lui Suri, când, iată, cineva îl şi vesti :
„Oameni pe cai iuţi se-avântă împotriva lui Khosro.
Mahui ne-adevereşte că sunt cavalerii tiurci:
şahul ce ne porunceşte ? Cap hanul din Kitai,
şi pământul prea strâmt este pentru marea oaste-a lui !"
Şahu-şi îmbrăcă armura tulburat, şi două oşti
se porniră împotrivă. După ce-şi orindui
aripile: dreapta, stânga, Yezdegherd își avântă
oastea-n rânduri de bătaie, el, la mijloc, lancea-n pumn.
Nori de colb întunecară lumea-n cele patru zări.
Yezdegherd văzând puterea şi iuţimea celor tiurci,
duse mâna-n cingătoare, trase spada şi-o porni
ca un elefant în rândul bătăliei de pe câmp.
Vălurea pământu-n sânge precum Nilul revărsat !
De cum îşi porni izbirea împotriva celor fiurci,
şahul se văzu deodată de războinici părăsit ;
dos dădură şi-l lăsară printre călăreţii tiurci.
Când Suri se trase-n urmă, şahul lumii pricepu
viclenia-ntreţesută-n taină împotriva sa,
şi văzu că este planul lui Suri să-l lase prins
în încaier cu vrăjmaşul. În zadar desfăşură
marea lui neînfricare, şi făcu risipă-n gol
de-ndrăzneală, dibăcie, şi cu mâna-i dobori
căpetenii cu mari nume; şi văzându-se-ncolţit,
o luă la sănătoasa. Urmărit de-un pâlc de tiurci,
strâns ţinând în mâna-i tare un jungher kabulian,
se pierdu, precum un fulger care sfâşie un nor !
Și zărind o moară-n malul râului ce-i zice Zark,
adăpost cătă, şi caii dşmanilor îndârjiţi
înteţiră urmărirea şi ţinutul Zark gemu
de atâta tropotire ! Yezdegherd îşi părăsi
telegar cu frâie de-aur, şi armuri, şi spadă grea
împlintată-n teacă de-aur; şi pe când cei turcomani,
înfocaţi să-l dibuiască, se-azvârliră-a-i jefui
cal şi platoşe, pătrunse şahu-ntr-una din odăi
în cea moară şi pe-un maldăr de fân moale se-aşeză.
Din păcate, asta este legea-nşelătoarei lumi :
când i te-ai suit pe creste, dindărătul lor găseşti

o prăpastie adâncă ! Şahul cât înlănţuit
de noroc a fost şi tronu-i se nălţă până în slăvi,
acum are într-o moară adăpost într-un ungher;
după miere,-acum otravă. De ce inima să-ţi legi
de-un lăcaş plin de-amăgire unde-ntr-una în urechi
ropot de plecare sună, sună şi auzi strigând:
„Hai, destul cu pregătirea ! Lespedea dintr-un mormânt
este singurul tău scaun, singurul ce l-ai păstrat?"
Rupt de foame şi cu ochii plini de lacrimi, Yezdegherd
adăstă în starea asta Soarele pân' se trezi.
Chiar atunci deschise uşa morii cel morar; căra
sarcina-i de fân :din neamul celora de rând era;
se numea Khosro şi totuşi n-avea tron şi nici comori,
nici coroană, nici putere; din uiumul morii lui
traiul şi-l ducea şi altă meserie nu avea.
Când văzu pe-acest războinic la statură, chiparos,
aşezat umil pe ţărnă, şi pe frunte-mpodobit
cu coroană-mpărătească, şi cu trupu-nvăluit
în brocart din fir de aur tocmai din Kitai adus —
când văzu viteazul ăsta cu ochi de gazelă mari,
chip de leu, de loc privirea nu-şi mai deslipi de el —
când văzu că încălţat e cu botine aurii,
haina-i scăpărând pe mâneci fire de-aur şi pe fir
boabe de mărgăritare — cel morar încremeni.
Minunându-se el foarte îl chemă pe Cel-de-Sus
şi rosti : „O, şah cu faţa cum e Soarele-n amiaz',
fă-mă să pricep cum, oare, ai pătruns în moara mea?
Oare,-i loc bun de şedere vrednic pentru cinul tău
moara plină de grăunţe, şi de pulberi, şi nutreţ ?
Cine eşti tu, oare,-al cărui trup mlădiu şi mândru chip
au astfel de măreţie cum o lume n-a văzut?"
,,Sunt iranian — răspunse şahul — şi-am scăpat fugind
de turaniana oaste.'' Cel morar cu glas mişcat:
„Soaţă mi-i doar sărăcia; dacă poţi fi mulţumit
doar cu pâine de-orz şi-umilul năsturel de-aici din mal,
bucuros ţi-aduc şi-ţi dărui : asta este tot ce am,
şi săracu-ntotdeauna să se vaite e silit."
De trei zile-n bătălie, şahul nu mâncă nimic
şi nici nu dormi o clipă; zise spre morar: „Să-mi dai

ceea ce ai de-ale gurii şi voi fi-voi mulţumit,
numai pe Barsom mi-l cată." Cel sărman morar întâi
puse şahului nainte : lapte acru, năsturel
şi o pâine de-orz, şi merse să-l aducă pe Barsom.
Colo-n locul de-ascultare, starostelui de la Zark
îi aduse-ndată ştirea că-ntrebat e de Barsom.
Mahui mânase-n grabă tainici soli în patru zări
şahului să-i iee urma. Starostele spre morar zise :
„Om brav, despre-acesta pentru cine mă intrebi ?"
Cel morar dădu răspunsul : „Este colo-n moara mea
un războinic care şade pe un pat de fân cosit,
trupu-i plin de măreţia unui verde chiparos,
faţa-i e strălucitoare precum Soarele-n amiaz':
sub sprâncene arcuite ochii-i sunt pecetluiţi
de-o tristeţe fără margini, şi pe buze-i izbucnesc
gemete, şi de mâhnire pieptu-şi simte apăsat.
I-am dat, veche rămăşiţă, lapte acru într-un hârb
şi o pâine de orzoaică pentru-ntregul său tain,
dar el pe Barsom îl cheamă rugile spre-a-i cuvânta.
Toate astea îţi ațâţă-ntr-adevăr uimirea ta."
Starostele îi răspunse : „Du-te la Mahui Suri
grabnic să-i spui aste lucruri, fiindcă mă înfricoşez
de-ăst bicisnic din sămânţă spurcată că ar putea
rele-apucături s-arate, alţii ştirea de-i vor da !"
Si degrab' mână morarul c-un isteţ însoţitor
la Suri s-ajungă-ndată. Zise-aceasta către cel
meşter fără de câştiguri: „Oare, pentru cine-ntrebi
de Barsom? Zi-mi adevărul !" — „Când cu sarcina de fîn
mă-ntorceam, izbind în lături uşa morii, am văzut
înainte-mi mândrul Soare, un bărbat ai cărui ochi
semănau cu ochii unui cerb de moarte îngrozit,
părul negru cum e bezna-n veghea doua-a unei nopţi:
îmi străluminase moara precum Soarele; şedea
pe nutreţ şi pâine goală ronţăia. Cin' n-a văzut
a lui Dumnezeu mărire, să-l întrebe pe morar.
Diadem de mărgărinturi fruntea i-o împodobea,
si tunica-i de brocarturi din Kitai lucea pe piept;
ai fi zis că-i primăvara-n cer; nicicând vre un dihkan
n-a sădit pe o moşie un mai falnic chiparos !"

Notă informativă :
Yezdegherd presimţindu-şi sfârşitul apropiat,
îl chemă pe duhovnicul său Barsom,
nume asemanător cu al hanului din Kitai, Barsam.

Mahui la-aceste vorbe chibzui şi pricepu
că necunoscutul nu e altul decât Yezdegherd.
„Tu, morarule — îi zise — du-te şi acestui om
zboară-i capul de pe umeri; dacă nu, îţi va cădea
căpăţâna, şi în viaţă pe ai tăi nu-i voi lăsa !"
Depărtându-se mubezii-aceia de prevederi plini,
cei războinici pe-a lor urmă şi veniră. Mahui
se-aşeză cu toţi olaltă şi cam astfel i-ntrebă:
„În această-mprejurare pe ce drum vom apuca?
Dacă Yezdegherd rămâne-n viaţă, de sub patru zări
oşti veni-vor să-l ajute; tăinuitele-mi urzeli
date-or fi pe faţă lumii. Duşmănia ăstui şah
va fi pricina ruinii mele şi voi pierde-atunci
şi viaţă şi putere." Îi răspunse-un înţelept:
„N-ar fi trebuit tu astfel să te porţi de la-nceput:
sau duşman îţi va fi şahul din Iran, şi vor ieşi
niscai pierderi pentru tine, sau din vine-i vei vărsa
sângele, şi Cel din ceruri grijă va avea ici, jos,
să-l răzbune. De-orice parte văd doar păsuri şi dureri;
chibzuie cu mintea coaptă la ce trebuie să faci !"
Dar luând apoi cuvântul fiul lui Suri rosti:
„O, tu, bunule părinte cu ferice plănuiri,
când pe faţă te-ai dat duşman, scapă-te de el acum !
Dacă nu, cu oaste-adusă din Madjin şi din Kitai
el ne va izbi şi lumea ne-o va strîmtora sub paşi.
Nu privi această treabă ca pe-un lucru de nimic;
de l-ai biruit tu astăzi, mergi la capăt hotărât,
pentru că, dacă părtaşii şahului îşi vor nălţa
flamură din cea tunică-mpărătească, oastea lor,
pas cu pas, din lumea asta, mi te va vâna pe loc."


Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi