9.9 Kei Kavus. Sohrab întreabă pe Hedjir de numele căpeteniilor din Iran - Firdousi

Pe când pavăza-i de aur Soarele şi-o înălţă
si cu suliţi de lumină cerul îl împodobi,
Sohrab se-mbrăcă-n armură de războinic şi săltă-n
şea pe calu-i cum e moscul. Spada-i spânzura de piept,
chivăra împărătească fruntea i-o acoperea;
de cârligul şeii sale un arcan şi-ncolăcea
de şaizeci de ori colacii ; chipul lui, al groazei chip !
Astfel călărind şi-alese-un deal râpos de unde el
va putea să vadă-n vale oastea-ntregului Iran.
Pe Hedjir chemând îi spuse : „Nu-ncerca să mă înşeli;
poartă-te cum se cuvine, dacă vrei să n-o păţeşti.
Spune-mi numai adevărul, nu minţi, nu vicleni.
De ţi-i drag să fii iar slobod, şi de vrei să te înalţ
mai presus de toţi, răspunde-mi la ce-ntreb despre Iran.
Nu te-abate de pe calea care duce spre-adevăr,
şi-ţi voi da atunci comoara adunată-n veac de vremi,
daruri şi plocoane scumpe. Dar de-ncerci să mă-amăgeşti,
pururi vei zăcea în lanţuri, temniţa-ţi va fi lăcaş !"
Hedjir zise : „Orice şahul despre oastea din Iran
m-o-ntreba, îi voi răspunde tot ce ştiu; de ce să-l mint ?
Pentru mine adevărul sfânt e, n-am să te-amăgesc.
Numai adevăru-i bună călăuză pre pământ
şi nici una dintre rele ca minciuna nu-i mai rea."
Zise-atunci Sohrab : „Ascultă ! Vreau să mi te-ntreb pe rând
despre toţi mai-marii ţării, despre şah, despre popor,
despre falnicii războinici ai Iranului, precum
Tus, Guiv, Gudarz şi Bahram, precum falnicul Rostam —
tu mi-i vei numi pe-aceia arătaţi de mâna mea.
Văd un ţarc tot din brocarturi colorate-n fel-şi-chip,
prejmuind pestriţe corturi tot din piei de leoparzi,
văd şi elefanţi o sută pregătiţi pentru război ;
peste tronul de turcoază ca albastrul mării-adânci
flutură-n văzduh mătasa flamurii ce poartă herb :
chipul Soarelui pe câmpul vineţiu şi Luna, sus.
Ce-i cu tabăra-aşezată-n mijlocul acelei oşti,
şi-a cui este dintre bravii luptători iranieni ?"
„Tabăra-i, Hedjir răspunse,-a celui şah peste Iran,
dinaintea porţii cărui sunt şi elefanţi şi lei."
După-aceea Sohrab zise : „Văd în dreapta, buluciţi,
cavaleri şi elefanţii cu poveri ; fac negru ţarc
sprijinit de-oşteni, şiraguri, şi de corturi din belşug;
dinapoi stau elefanţii, dinainte cai de frâu.

Notă informativă :
Hedjir - stăpânul iranian al Castelului Alb. Sohrab,
lăsîndu-i viaţa, l-a luat ostatic.

Și de-asemeni stă în faţă flamura ce poartă herb
aprig elefant, şi-n juru-i mulţii cavaleri se-aţin
cu-ncălţările-auritei dădu răspuns Hedjir:
„Tus e-acesta şi-i feciorul lui Nevder, căci steagul lui
poartă stemă: elefantul." Sohrab iarăşi întrebă:
„Dar pavilionul roşu străjuit de cavaleri?
Văd o flamură de aur, herb un leu şi-un giuvaer
scăpărând de pe la mijloc. Dinapoia ăstui steag
stau oştenii în şiraguri înzăuaţi, cu lănci în mâini.
Cine stăpânul? Spune-mi numele-i, şi nu-ţi grăbi,
prin minciună, nimicirea." şi Hedjir îi glăsui:
„E podoaba vitejimii, Gudarz fiul lui Keşvad,
el, nimicitor de ordii, tare crâncen în război.
Optzeci de feciori el are, lei sunt toţi şi elefanţi.
Nenfricat, nici crocodilul şi nici tigrul din deşert
şi nici părdosul din munte nu-ndrăznesc să-i ţină piept."
Sohrab, iarăşi: „Al cui este ţarcul verde străjuit
de-ostăşime fără număr iar în mijlocu-i un tron
strălucind şi drept în faţă-i steagul lui Kave înfipt?
Si pe tronu-acesta şade-un pahlivan cu mândru chip,
umeri largi, vîrtoase braţe de şoiman, şi care stînd,
capu-i mult îi depăşeşte pe cei ce-n picioare stau.
Lângă tronu-i, drept în faţă, stă un cal de luptă, drept,
nalt cât el, până-n copite spânzurându-i un arcan.
Când şi când, nechează calul spre stăpânul său, de zici
că-i o mare ce detună ! Elefanţi împlătoşaţi
rânduiţi sunt dinapoia cruntului viteaz şezând,
parcă-ar clocoti pe scaun. Nu e în Iranul tot
nici un om de-aşa statură, şi nici cal n-am mai văzut
să se-asemene cu asta ! Uită-te la steagul lui,
poartă stemă un balaur şi în vârf e-ntruchipat
leul cel cu cap de aur." Zise-n sinea lui Hedjir:
(„Nenfricatului acesta pui de leu dacă-i arăt
herbul care-l osebeşte pe Rostam, trup-de-elefant,
iute va să-l nimicească ! Nu-i mai bine să-l ascund
şi să nu-i mai ştiu de nume, tot numindu-i pe cei tari?")
Spuse lui Sohrab: „Acesta-i un tovarăş din Kitai
nou venit la şah." De nume, Sohrab iute-l întrebă
pe Hedjir ce-ntoarse vorba: „Nu mi-l amintesc de fel,
căci eram în cetăţuie când cu şahul s-a-ntâlnit."

Sohrab se mâhni că urma lui Rostam n-o dibui.
Maică-sa i-a spus anume după care semne doar
işi va recunoaşte tatăl, şi pe toate le văzu,
dar privirii lui crezare nu-i dădu. Din nou vroi
să-afle numele acestui pahlivan de la Hedjir,
mai sperând s-audă vorbe care mult l-ar veseli.
Însă era scris deasupră-i că altcum se va-ntâmpla,
din poruncile Acelui ce nimic nu schimbă-aici.
Sohrab întrebă pe urmă: „Al cui dintre cei sus-puşi
este ţarcul ăsta mare plin cu mii de cavaleri
şi de elefanţi, de unde trâmbiţe răsună lung?
Lângă ţarc, şi drept în faţă: flamura cu cap de lup,
şi al lăncii vârf de aur suliţat până la nori.
Iar în mijloc este tronul dinaintea cărui stă
un alai de mândre sclave." Hedjir îi dădu răspuns :
„Guiv e acesta, fiul lui Gudarz, vitejii-i spun
Guiv-cel-ce-n-are-teamă. Cel mai mare şi mai bun
fiu al lui Gudarz, şi oastea, cam două treimi din ea,
lui i se supune. Este ginerele lui Rostam,
şi Iranul nu prea are oameni bravi asemeni lui."
Sohrab zise: „Văd din partea Soarelui-Răsare-un ţarc
alb făcut din lungi brocarturi de la Rum, şi-n faţa lui
stau puzderii cavalerii rinduiţi, şi pedestraşi
paveze ţinând şi suliţi, într-o oaste până-n zări.
Căpetenia stă-n tronul cu spătar din lemn de tek
având treptele din fildeş. Ţarcul larg e-mprejmuit
cu postav din fir de aur, şi-i păzit de multe slugi."
Hedjir zise: „Feriburz e numele acestui cap,
fiu al şahului şi este diademul celor bravi.`
Sohrab iarăşi: „Măreţia e la locul ei acum,
fiindcă-i fiu de şah şi poartă lucitoru-i diadem.
Dar ocolu-acela galben unde flutură în vânt
flamura cu herbul Lunii, tot cu steaguri împrejur:
pale, roşii, violete şi-n culori de curcubeu?
Iată-n dosu-mprejmuirii, altă flamură cu herb :
un mistreţ, şi-n vârful lăncii cu o Lună de argint."
Hedjir iarăşi îi răspunse: „E viteazul Guraze,
leu războinic ce nu-ntoarnă frâul când se luptă lei;
os din stirpea lui Guiv e, nici primejdie, nici chin
nu-l îndeamnă să murmure."

Notă informativă :
cetățuie - Adică, în Castelul Alb asediat de oastea lui Sohrab.

Iscodi-ndelung Sohrab
ale tatălui său urme, dar Hedjir nu le-arătă,
adevărul ascunzându-l. Cum vrei lumea-a cârmui
când o cârmuieşte Domnul? Ziditoru-a hotărât
dinainte orice-n lume. Soarta altcum ţi-a fost scris
cum tu fi vrut, şi soarta cum te mână-,i te supui.
De-astă lume trecătoare inima dacă ţi-o legi,
parte ai doar de otravă, doar de grijă, doar de chin.
Sohrab întrebări îi puse lui Hedjir despre-acest om
din Kitai dorind să-l vadă, despre ţarcul său, verzui,
despre calul său puternic, despre brav şi-arcanu-i strâns.
Marele Hedjir îi zise: „De ce, oare, te-aş minţi?
Dacă nu ţi-am spus ce nume poartă-acest om din Kitai
e că nu ştiu cum îl cheamă !" Sohrab zise mânios:
„Minţi ! Tu n-ai rostit o vorbă de Rostam, şi când un om
este pahlivanul lumii,-n taberi nu rămîne-ascuns !
Datu-mi-ai încredinţare că e capu-ntregii oşti,
paznicul de la fruntarii, şi-al ţinuturilor scut !
Când în fruntea oastei sale Kavus însuşi dă porunci,
când îşi pune tron, coroană pe-elefanţii de război,
pahlivanul lumii merge mult-naintea şahului,
pe când glas de tunet urlă pe cel câmp de înfruntări !"
Hedjir îi răspunse: „Poate că al lumii pahlivan,
cel care învinge leii, dus e în Zabulistan,
căci se ţin serbări acolo în grădini de trandafiri."
Sohrab rise: „Nu mai spune vorbe de-astea căci Rostam
fruntea pururi şi-o înclină doar spre luptă ! Toţi cei mari
au venit de pretutindeni, chivăra pe cap, urmând
pe stăpânitorul lumii, pas cu pas, tot după el,
iară Pahlivanul lumii să stea-n jilţ pe la serbări?
Tineri şi bătrâni ar râde de asemeni luptător.
Fac cu tine-o învoială şi întâi îţi amintesc:
sunt un om zgârcit la vorbă. Pahlivanul de-mi arăţi,
te voi face să porţi fruntea mai presus decît cei mari,
te-oi îmbogăţi-ntr-atâta, dincolo de-orice dorinţi,
şi îţi voi deschide-n faţă mari haznale-mpărăteşti.
Dar dacă ce-ţi cer îmi tăinui, dacă adevăru-ascunzi
după văluri, despărţi-voi căpăţâna ta de trunchi !

Hai, din două,-alege una ! Nu ştii cel mubed ce-a zis
şahului dezvăluindu-i taine-adânci de înţelept:
<< Un cuvânt, mai înainte gura ta de-a-l fi rostit,
e ca-n bob mărgăritarul alipit de scoica lui:
dar din temniță şi lanţuri când se smulge-abia atunci
se preschimbă-n giuvaerul cel scânteietor, de preţ »"
Sohrab, — Hedjir îi spuse — când sătul vei fi de tron,
de pecete şi coroană, piept la piept, te luptă-atunci
cu voinicul ce-ţi doboară elefanţii-ntărâtaţi,
care prăpădeşte oameni două sute aruncând
buzduganu-i greu ce sparge nicovalele-n bucăţi,
cu acel Rostam ce culcă fruntea la duşmani în colb
chiar de-ating cu ea tăria ! Nu-i în lume elefant
să i se împotrivească, şi al pulberilor nor
ce-l stârneşte sub copite Rakş cât marea-i de întins !
Trupu-i e-nzestrat cu vlaga a o sută de voinici;
fruntea lui e mai înaltă decât cel mai nalt copac.
Când se mânie în ziua bătăliei şi-i cumplit —
leul, elefantul, omul — ce mai sunt în mâna lui?"
Fiul tatălui de viţă, Sohrab, mânios, răcni :
,,Vai-vai ! lui Gudarz ce-i fiul lui Keşvad, şi care nu-i
decât un copil ca tine, cu toată puterea lui,
mintea lui şi vitejia ! Unde, când vei fi văzut
oameni de război, şi unde tropot vei fi auzit
de copite, tu, ce-atâtea îmi îndrugi despre Rostam
şi atâta mi-l tot lauzi? Marea leagănă-se lin,
ţie doar de foc ţi-i teamă; dar deodat' când s-a zburlit,
nu rămâne niciun suflu din mistuitorul foc !
La fel Noaptea îşi ascunde capul, Soarele pe cînd
trage spada-i de dogoare !" Hedjir încă nehârşit
de-ale vieţii, zise-n sineşi: „De-l voi face cunoscut
pe acel ce-nvinge leii ăstui tiurc care-i voinic
şi-are braţele vânjoase, şi stă-n şea pe-un telegar
vrednic şahi să-l călărească, oastea-şi va desfăşura-n
rînduri lungi de bătălie, calul şi-l va avînta,
cal cu trup cât elefantul; şi Rostam, cu toată-a lui
vlagă, piept, grozave braţe, mort va fi de mâna sa !

Nota explicativă :
Fiul tatălui de viță - Adică, fiul lui Rostam.

Şi-atunci nimeni dintre perşii rânduiţi nu va ieşi
să dea piept, şi când din oastea bravilor de prin Iran
nimeni n-o să mai gândească să se lupte,-atunci Sohrab
tronul zmulge-va lui Kavus ! Zis-a un mubed cândva:
Mult mai bine-i să-li dai duhul vitejeşte, decât, viu,
jalnic să ajungi de râsul duşmanilor tăi haini »
Chiar de m-o ucide, apa-n râuri nu s-o tulbura.
Fără mine, Gudarz are şaptezeci şi şase fii
aprigi lei, precum stăpânul lumii, vajnicul Guiv
cel nimicitor de ordii, cel dintâi din neamul pers,
şi Bahram şi Rehham care poartă fruntea lângă cer,
şi Şiduş ce-nfruntă leii — după moarte m-or iubi,
şi din răzbunare-or zmulge viaţa duşmanilor mei !"
Lui Sohrab atunci îi zise: „Ce te mânii, ce-mi vorbeşti
numai de Rostam? Ce-mi cauţi price şi mereu îmi pui
întrebări nesăbuite? Capul vrei să mi-l răpui,
fiindcă Rostam nu ştiu unde-i, însă tu nevoie n-ai
de-o chichiţă ticluită, sângele să mi-l reverşi;
ce nevoie-a te preface? Pe Rostam, trup-de-elefant,
vrei tu să-l ucizi, dar lesne-n mână nu-ţi va încăpea.
Bine-ai face cu el lupta să n-o cauţi dinadins,
căci te-o nimici în pulberi chiar pe-al bătăliei câmp !"

Cronica Șhilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Aurele, mulțumesc pentru efortul tău luminos...
Considerație pentru tot ce faci...
CRITICUL BLIND
duminică, 19 iunie 2016



multumesc..frumoase versuri...
danab
joi, 16 iunie 2016