Când aceste vorbe aspre-i răsunară în urechi,
Sohrab îşi întoarse capul nezicând nimic, uimit
de ciudata-i cuvântare; apoi de pe-naltu-i cal
pe Hedjir lovi năprasnic cu un pumn și-l doborî
la pământ şi se întoarse în lăcaşu-i. Chibzui
îndelung făcându-şi multe pregătiri pentru izbiri.
Cingătoarea şi-o încinse strâns pe trupu-i îndârjit,
grea, coroana lui de aur de pe cap şi-o scoase şi,
vesel, se-mbrăcă în zale şi în platoşă de fier,
şi pe cap îşi puse coiful din Bizanţ ; acest viteaz
care se bătea cu divii prinse-n mână lancea sa,
prinse arcul, şi arcanul, şi-uriaşul buzdugan;
sângele-i fierbea în vine; se urcă pe telegar,
scoase răcnetu-i războinic, suliţa şi-o înhăţă
şi porni la bătălie, ca un elefant stârnit.
Năvăli din cetăţuie, hotărât de-a se lupta
şi făcu să zboare colbul până pe al Lunii chip !
Şi se năpusti spre ţarcul corturilor şahului
şi târî cu sine-n lance o fâşie din brocart.
Nenfricate căpetenii se ascunseră de el,
ca măgarii cei sălbatici când văd ghiare tari de leu;
nici un cap din capii oastei din Iran nu îndrăzni
să-l privească din pricina tălpilor înfipte-n scări,
mâinilor pe frâu şi lancea, strânsă-n pumnu-i, şuierind !
Căpeteniile, vitejii se-adunară-astfel zicând:
„Iată un şoiman cu trupul zdravăn ca un elefant;
nu prea-i bine neghiobeşte să-l priveşti în ochi prea mult;
cin' se-ncumetă să-l bată?" Apoi vajnicul Sohrab
scoase răcnete-nfruntându-l pe-al Iranului stăpân;
„O, tu şah de viţă-aleasă ! Pe al bătăliei câmp
ce-mi faci tu? Cum îndrăznit-ai Kei Kavus să te numeşti,
când mereu o iei la fugă, lei cu leii când se bat ?
Doar să-mi zăngăn lancea-n mână, oastea ţi-o şi nimicesc !
Am jurat eu la ospăţul, din noaptea când Zande Rezm
a fost omorît : jurat-am că-n Iran n-am să mai las
nici un om cu lance-n mână, şi-l voi spânzura de viu
colo-n ştreang pe însuşi Kavus — Şahule, pe cine ai,
dintre perşi, vânjos de mână, să dea piept cu mine-acum
ici pe câmpul de bătaie?" Ăstfel agrăi Sohrab,
şi tăcu-ndelungă vreme, iar persanii n-au răspuns.
Se încovoie în scară, şi năprasnic începu
izbituri să dea cu fierul lăncii sale, de-au sărit
şaptezeci dintre ţăruşii ţarcului ce-mprejmuia
corturile lui Kei Kăvus, multe prăbuşindu-se,
şi sunară pretutindeni trâmbiţe. Se-nfricoşă
Kavus şi strigă: „Oh, oameni falnici şi din neam ales,
unul dintre voi să-l cheme pe Rostam, căci bravii mei
minţile din căpăţână şi-au pierdut văzând ăst tiurc —
n-am un cavaler ca lumea să-l oprească, şi-n Iran
nu e nimeni să-l înfrunte !"
Cu ştafeta de la şah
Tus porni şi ce-auzise-i povesti şi lui Rostam.
Notă informativă :
Zandă Rezm - prinț din Semangan, unchiul lui Sohrab,
ucis noaptea la un ospăț de către Rostam
Zise-acesta: „Şahii ceilalți când mă căutau, era
când să dau vreo bătălie, când la praznic să petrec;
Kavus nu-mi dă niciodată decât greul de-a lupta."
Porunci să i se pună şea pe Rakş, şi către soți
spuse să-şi încrunte fruntea; când privirea şi-azvârli
de sub cortu-i pe câmpie, Guiv alerga pe drum
aducând o lucitoare şea, punându-i-o lui Rakş;
Gurguin striga într-una: „Haide, haide !" Iar Rehham
încătărăma pieptarul lat pe pieptul calului,
iar Tus platoşe-nchingându-i, ghes îşi dau ei înde-ei.
„Iute ! Iute`-Aceste glasuri când Rostam le auzi
de sub cortu-i zise-n sinea-i: „Parcă chiar cu Ahriman
se găteşte-aici o luptă, căci nu i-ar putea-ngrozi
doar un om până-ntr-atâta !" Se grăbi de-şi încheie
platoşa pe piept — din pielea leopardului pestriț,
se încinse-n cingătoare şi încălecă pe Rakş
şi porni. Lăsă în pază tabăra lui Zevar:
„Neclintit rămâi la corturi, şi de mine-ascultă-ntâi
decât de-alte căpetenii !"
I se-aduse lui Rostam
steag, setos de bătălie, mânios, înaintă...
Pe Sohrab văzând cu brate şi picioare tari în scări,
şi piept larg ca Sam, îi zise: „Haide să ieşim de-aici
dintre oştile-amândouă !" Sohrab mâinile-și frecă
şi-alergă la bătălie, hăt, afară dintre oşti.
Zise: „Vino să dăm lupta singuri într-un loc mai larg;
suntem doi viteji ; prieteni din Iran nu-ți mai chema:
ne-om lupta noi doi. Atâta. Asta este de ajuns.
Dar nu poți tu împotrivă-mi piept să ții în câmp luptând;
nici măcar o izbitură-a mîinii mele să rabzi;
tu înalt eşti de statură, tare-n umeri şi în mâini,
slabă-ți este însă vlaga sub povara multor ani !"
Măsurând din ochi voinicul cel trufaş, Rostam privi
umeri largi, zdravene brațe, lungile-i picioare-n scări,
şi îi spuse cu dulceată „O, tu tinere plăpând !
Seacă, rece e țărâna, dulce-i aerul şi cald .
Notă informativă :
Zevare - Fratele lui Rostam.
dulce-i aerul și cald - Adică bătrineţea este
„ţărina rece şi seacă'',
iar tinereţea este ,,aerul dulce şi cald'',
sau altfel spus: „bătrineţea este inerţia
şi moartea" iar „tinereţea este mişcarea şi viaţa".
Sunt bătrân, văzut-am câmpul multor crunte bătălii;
prăpădit-am multă oaste; doborât-am divi destui,
biruind întotdeauna ! Dacă-n luptă mă dobori,
teafăr rămânând în viață, teamă nu vei mai avea
nici de crocodilul crâncen Mări şi munți au fost văzut
bătăliile-mi cumplite; ce făcut-am cu cei mari
din turaniana oaste, martori îmi sunt aştrii toţi;
bărbăția-mi puse lumea ca pe un covor sub tălpi.
Dar, vai ! milă mi-i de tine, nu vreau viața să ți-o smulg !
Printre tiurci, vezi, nu rămâne nu ştiu pe-altul în Iran
s-aibă umeri largi şi brațe precum doar la tine văd."
Când Rostam grăi acestea, Sohrab inima-şi porni
în avânt spre el şi-i zise: „Vreau ceva să te întreb,
spune-mi numai adevărul ! Spune-mi drept tu cine eşti,
din ce neam te tragi, să-mi bucuri inima cu vorbe dulci.
Cred că eşti Rostam din neamul lui Nariman cel vestit."
Rostam îi dădu răspunsul: „Nu-s Rostam şi nu-s născut
din Sam fiul lui Nariman. Rostam e un pahlivan,
eu sunt om de rând; seraiuri n-am, nici tron, nici diadem."
Sohrab care-atât visase, amuți, şi-al zilei chip
care strălucea, deodată-n ochii lui se-ntunecă.
Distribuie: