9.3 Kei Kavus. Rostam merse la vânătoare - Firdousi

Povesti-voi deci în stihuri spusele unui dihkan,
o poveste ce se trage din poveşti de altădat'.
Iată datina pe care ne-o aduse un mubed.
Inimă îngrijorată, se sculă Rostam în zori;
se găti de vânătoare, se încinse, îşi umplu
tolba-i cu săgeţi uşoare. Şi ieşi, săltă pe Rakş,
avântându-şi harmăsarul lui precum un elefant.
Spre Turan ţinti hotarul, ca un leu întărâtat
dornic să se-azvârle-n lupte. De cetatea Semangan
când se-apropie, găsit-a şesul de onagri plin;
celui ce coroane-mparte chipul i se-nrumeni
precum trandafirul roşu; râse şi-l făcu pe Rakş
să tresalte şi ucise mulţi sălbateci măgăruşi
cu săgeata şi cu arcul, cu arcan şi buzdugan.
Strânse apoi spini şi vreascuri şi aprinse straşnic foc;
când văpăile crescură, îşi alese un copac
l-ascuţi,-l făcu ţepuşă şi străpunse un colun,
ce nu cântărea în mână-i nici cât cântăreşte-un fulg.
Când onagrul bine-l fripse, îl tăie-n bucăţi, mâncă,
şi mai sparse şi ciolane să le sugă măduva;
şi-ăpoi se-odihni în somnu-i după-o zi de oboseli,
pe când Rakş păştea-n câmpie. Dar se nimeriră-atunci
cavaleri, opt tiurci , să treacă pe cuprinsu-acest bogat;
ei zăriră-n ierburi urme de copite: Rakş umbla
tot încoace şi încolo-n malurile unui râu;
pân' la urmă-l dibuiră şi-alergară peste câmp
calul să şi-l însuşească. Tăbărâră-asupra lui
dintr-o parte şi dintr-alta şi-azvârliră-arcan şăhesc.
Numai ce văzu arcanul cavalerilor, şi Rakş
se şi năpusti asupra lor ca leul nemblânzit,
şi ucise doi dintr-înşii, şi-altuia îi smulse-n dinţi
căpăţâna ! Trei din ceată erau morţi şi bravul Rakş
încă slobod; dar ceilalţi îşi zvârliră-ndeolalt
de din patru părţi arcanuri, şi îl prinseră de cap;
l-apucară şi-l mânară spre cetate alergând,
unde fiecare-n parte vru să-şi aibă partea sa.
Când Rostam din somnu-i dulce se trezi, îşi căută
calul; ochii pe câmpie şi-i roti, dar nu-l zări.
Tare se-oţări întrânsu-l Rămăsese fără cal.
Ruşinat porni pe drumul Semanganului gemând:
„Trebuie pe jos acuma să mă târâi; cum să merg
covârşit de râsul lumii şi de greu-mi buzdugan?
Tolba, chivăra greoaie, spada îmi atârnă grea,
platoşa avan m-apasă. Cum voi trece prin deşert ?
Cum voi înfrunta vrăjmaşii? Zice-vor cei tiurci astfel:
„Cine îi aduse calul? Rostam adormi şi-i mort."
Trebuie-n încurcătura asta să mă bag, şi-n piept
inima s-o las în chinuri; trebuie să mă încing,
grele arme să mă-ncarce; voi ajunge undeva
unde voi găsi o urmă de-a copitelor lui Rakş."
Ăstfel se porni în sine-i tulburat şi-ngrijorat,
trupu-n crâncene, mari chinuri, duhu-n crâncen, greu canon.

Notă informativă :

Tiurc sau turcoman, locuitor de seminţie galbenă din Turan, la răsărit de Marea Caspică (Turkestanul de astăzi).

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.