7.9 Manucehr. Rostam ucise Elefantul Alb - Firdousi

Într-o zi bău-n grădină cu prietenii săi vin.
Strunele jucară-n sunet pe mai multe glasuri vii,
pe mai-mari înveselindu-i. Vin băură scânteind
ca rubinul din pocale de cristal, până ce toți
capetele-şi tulburară. Zise Zal către fecior:
„Fiu slăvit ce-n strălucire Soarele întreci, acum
pregăteşte cai şi daruri pentru toţi aceşti viteji,
care-n slavă-şi poartă fruntea." Şi Rostam le dărui:
aur, giuvaericale şi mulţi telegari arabi
cu armuri, şi adunarea risipindu-se apoi,
fiecare ducea daruri, fiecare, din belşug.
Zal se trase în cămara lui de noapte cum şi-avea
rânduiala şi-obiceiul; iar Rostam cu capul greu
de-aromata băutură, greu, de-asemeni, se-ndreptă,
şovăind în mers spre-odaia de culcare; şi-adormi,
capu-i odihnind la sânul somnului, când se-auzi
dinaintea porţii sale glas strigând că a scăpat
albul elefant rupându-şi lanţul şi-acum slobod e,
şi-n primejdie îi vâră pe toţi cei de prin serai.
De îndată ce acestea-i răsunară în urechi,
şi curajul şi virtutea clocotiră în Rostam;
prinse-ndată buzduganul lui bunică-său în mâini,
şi se năpusti spre poartă pentru a ieşi. Câţiva
din străjerii ce veghează pragurile la serai —
vrură a-l opri, grăindu-i: „Oare, cum vom înfrunta
a lui taică-tău mânie, poarta descuindu-ţi noi?
Noaptea-i neagră, elefantul lanţurile şi le-a rupt,
si tu vrei să ieşi; au cine asta va-ncuviinţa ?"
El se oţări-mpotriva celui ce-a grăit astfel,
drept în ceafă repezindu-i ghioaga pumnului său greu,
de-i făcu din ţeastă-o minge; când se-ntoarse spre ceilalţi,
toţi de pahlivan fugiră. Merse către poartă, dârz,
şi cu buzduganu-i rupse drugii, precum bine-i stă
unuia viteaz ca dânsul. Apoi, val-vârtej, ieşi,
buzduganul greu pe umăr, capul de-ndrăzneală plin,
buzna către elefantul alb cu fildeşi spumegând
şi mugind precum albastre valuri ale unei mări;
i se arătă un munte, şi mugind îl auzi,
şi văzu subt el ţărâna — oală clocotind pe foc,
şi văzu şi-ai lui războinici îngroziţi de elefant
precum mieii când văd botul unui lup. Rostam răcni
cum răcneşte numai leul; fără teamă-naintă
drept spre elefant. Grozavul dobitoc întărâtat
uriaş cum e un munte, îl zări şi năvăli
drept la el; săltându-şi trompa, scos din minte, pe Rostam
să-l lovească, dar viteazul buzduganu-i repezi
drept în ţeastă să-i înmoaie trupul cât un munte alb.
Cât Bisutun elefantul tremură şi ameţit
dintr-o lovitură numai, moale şi neputincios,
şi-ndoi genunchii-n ţărnă şi se prăvăli gemând;
iar Rostam se-ntoarse-acasă şi de-ndată adormi.

Notă informativă
Bisutun- Adică muntele Bisutun.

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.