7.5 Manucehr Sclavele lui Rudabe merseră să-l vadă pe Zal-Zar - Firdousi

Roabele o părăsiră-n goană pe stăpâna lor,
și, viclene, se-apucară-n deznădejde-a unelti.
Grabnic se înzorzonară în brocarturi din Bizanţ,
si îşi prinseră prin plete şi prin bucle: trandafiri.
Câteşicinci se coborâră lângă malul unui râu,
în culori, miresme,-asemeni preavoioasei primăveri.
Era-n Farvardin, în luna începutului de an.
Tabăra lui Zal pe malul râului se desfăta,
şi copilele pe malul celălalt de Destan vorbeau.
Şi-ncepură, trandafirii, să-i culeagă de pe mal,
şi cu ei să-şi umple sânul;rumene-n obraz, păreau
roze-nvoalte-ntr-o grădină ! Alergară după flori
şi-alergând încolo-ncoace, iată că s-au pomenit
drept în faţa celor corturi ale şahului, şi Zal
le ochii de sus, din tronu-i, şi-ntrebă pe careva
cine-s trandafirii-aceştia care-adună trandafiri.
Cel pe care-l întrebase, îi răspunse: — „Ele sunt
sclavele pe care Luna din Kabul le-a fost mânat
din seraiul unde şade duh strălucitor, Mihrab —
să culeagă-aceste roze." Zal îl ascultă şi-n piept
inima-i zvâcni puternic; dragostea-l săltă din loc.
Bravul ce râvnea să fie-al lumii-ntregi stăpânitor,
se-ndreptă în mare grabă către mal, urmat de-un rob.
Când copilele pe malul dimpotrivă le zări,
îşi întinse mâna stângă, sclavul să-i dea arcul greu.
Merse ca la vânătoare dornic de-a afla vânat;
şi zări o zburătoare băltăreaţă stând pe râu.

Robul cu pomeţi de roze încordându-i arcul greu,
întinse-n mâna stângă. Scoase Zal un chiot scurt,
pasărea să se-aridice, şi săgeata-şi slobozi.
Doborî el zburătoarea care-n cercuri se zbătu
picurând din pieptu-i sânge şi-apele împurpurând.
Zal un semn făcu să treacă robul pe celălalt mal
şi vânatul să-i aducă, de săgeată doborât.
Robul peste râu, în luntre, lângă fete se opri.
Pajului cu chip de Lună, una-i puse întrebări
despre pahlivanul mândru şi de lauri însetat:
„Cine oare e viteazul cel cu braţe ca de leu,
trupul cât e elefantul? Cărui neam îi este şah?
Oare, ce-ar gândi un duşman dinaintea unui om
care-şi zvârle-astfel săgeata şuierând din arcul său?
N-am văzut noi niciodată cavaler mai mlădios,
mai destoinic mânuindu-şi arcul şi săgeata lui !"
Robul cel cu chip de pari, buzele şi le muşcă
şi-i răspunse: „Copilandră, nu vorbi astfel de şah,
el stăpân e pe ţinutul de la Miază-Zi, și Sam
îi e tată iară şahii toţi pe nume-i spun Destan.
Pe-altul cerul nu roteşte-ndemânatec cavaler
precum el, şi lumea seamăn nu-i găseşte-ntre viteji."
Tânăra zâmbi la spusa pajului cu chip frumos
precum Luna: „Copilandre, nu vorbi astfel: Mihrab
are în serai o Lună care-i mai presus c-un cap
decât şahul tău ! La mijloc este fragedul platan;
la culoare-i ca de fildeş, şi pe creştet poartă sus
o coroană de mosc negru ce i-a dat-o Dumnezeu;
ochii ei sunt de-ntuneric; sunt sprâncenele ei arc;
nasul ei e o coloană subţiratică precum
trestia cea argintată; strânsă,-ngustă-i gura ei:
inimă în om mâhnită; plete-i cad în cârlionţi
cât brăţările-i pe glesne; galeşi îi sunt ochii-adânci,
liniile feţei limpezi; cresc lalele din obraji;
păr de mosc şi suflul vieţii nu-şi mai află un alt drum
decât gura ei; în lume nu-i o Lună precum ea.
Din Kabul băturăm drumul până lângă acest şah
din Zabul numai cu gândul să unim într-un sărut
buze de rubine scumpe cu o gură de viteaz,
şi aceasta va să fie minunat şi de dorit:
Rudabe s-ajungă-aleasa inimii lui şah Zal-Zar !"

Pajul cel cu fața mândră auzind ceea ce-au spus
roabele, i se schimbară în rubin pomeții săi,
şi-astfel le dădu răspunsul : „Luna pururea-i pe plac
Soarelui, strălucitorul. Hei, când Universul vrea
să-mpreune două inimi, fiecărui pentru vis
inima-i îmboboceşte; când să le despartă vrea,
nu se pierde-n vorbe goale, ci le poartă de îndat'
hăt ! departe una de-alta ; el firesc desparte şi
tot firesc uneşte inimi, şi-amândouă-s firea lui.
Când cel inimos voieşte-n neprihană a-şi păstra
soata, din priviri o soarbe la răgaz şi-n tainic loc;
şi copila-i să n-ajungă a se înjosi cumva,
numai vorbe minunate el îi picură-n auz . . .
Iată ce îi spuse şoimul soaței sale când în cuib
ouăle şi-acoperise, aripile desfăcând:
Măi femeie, de vei scoate vreo copilă dintr-un ou,
spulberi dintr-un tată râvna de a mai avea copii ! »"
Surâzând se-ntoarse pajul, şi-al lui Sam vestit fecior
îi şi puse întrebarea: „Ce ti-au spus de-mi vii zâmbind
„ şi-arătând întredeschise buze și arginții dinți?"
Spuse cele auzite pahlivanului ce-n piept
voioşia dintr-o dată inima-i întineri.
Zise către pajul tânăr, chip de Lună-mbujorat :
„Du-te, spune-le-n grădină să rămână-o clipă doar,
poate că-ntre roze-or duce giuvaeruri lângă sâni;
la serai să nu se-ntoarne până tainic n-or primi
o ştafetă de la mine." Din haznaua lui luă
aur, şi argint, şi scule, cinci bucăti de scump brocart
toate-n joc de curcubeie; robului îi porunci
să le ducă lor în taină fără a vorbi cuiva.
Sclave duseră la cele tinere, la câteşicinci,
vorbe pline de simțire, bani de aur şi comori.
Aur, giuvaericale, de la pahlivanul Zal
le-mpărțiră; dintre sclave zise una către cel
sol cu fata cum e Luna: „Un cuvânt va rămânea
tainic pentru totdeauna dacă-l ştiu numai doi inşi ;
trei de-l ştiu, nu e o taină, patru,-atuncea toți îl ştiu.
Omule cu judecată, omule cu gândul bun,
zi-i stăpânului tău mare să-mi destăinuie acum
dacă are-o taină-a spune." Tinerele câteşicinci
îşi şoptiră între ele : „Leul a intrat în laț ;
visurile celor tineri, Rudabe şi Zal, priviti,
se-mplinesc; o fericită soartă paşii ne-a-ndrumat."

Vistiernicul, ochi ager, carele-n aceste trebi
om de-ncredere fiindu-i bunului stăpân, pe loc
se întoarse şi îi spuse-n taină tot ce-a auzit
de la cinci mari vrăjitoare. Şahul însuşi se porni
spre grădina cea de roze, şi încet se-apropie
de copilele-acestea din Kabul, şi aceşti cinci
idoli din Tharaz cu față de pari, şi obrăjiori
cum sunt trandafirii proaspeți, se plecară-n fața lui.
Şahul le-ntrebă de chipu-i, mijlocu-i de chiparos,
şi de grai şi-nfățişare, de pricepere şi duh —
pentru-a şti dacă prințesa este vrednică de el :
„Spuneți-mi de toate, însă drept să-mi spuneți aş dori.
De-o să-mi spuneți adevărul, cinstea-mi vă va copleşi;
însă de-oi ghici că-mi treceți vreo minciună, cât de cât,
porunci-voi să v-azvârle subt picioare de-elefanți !"
Roabele se înroşiră ca răşina de brad roş,
şi-n țărănă-i sărutară urma tălpilor de şah.
Cea mai tânără din toate, dar cu harul de-a grăi
și la minte mai isteață — spuse fiului lui Sam :
„Niciodată, nici o mumă, printre marii cei mai mari,
n-a adus un făt pe lume să îi semene lui Zal
la mijloc, la-nfățişare, la întelepciune, la
inimă neprihănită, la prevederi de-nțelept ;
dar mai este o făptură, o, voinice cavaler,
geamănă ți-i de statură şi de brațe ca de leu :
Rudabe cu mândră faţă , care-ți seamănă leit;
este precum chiparosul argintiu şi încărcat
de culori şi de miresme ; iasomie, trandafir
e din tălpi şi până-n creştet, e strălucitoarea stea
din Yemen ce stă deasupra unui mândru chiparos ;
chipu-i parcă vin revarsă, păru-i e de chihlimbar.
Din cupola argintie-a frunții cad până-n pământ
pe deasupra trandafirii din obrajii înfloriți
şi-i cad lațuri de capcană ; capu-i e urzit din mosc
şi din chihlimbar, iar trupul, din rubine-i zămislit
şi din giuvaericale; plete, bucle,cârlionți,
sunt ca ochiuri moi de zale inelate doar din mosc,
parcă-i râură inele pe inele; n-ai să vezi
nici chiar în Kitai un idol să se-asemenea cu ea;
Lună plină şi Pleiade îi aduc închinăciuni!"
Şahul îi răspunse sclavei cu simţire, dulce grai,
vorbe pline de dulceaţă: „Spune-mi cum să aflu drum
către ea, căci al meu cuget şi-a mea inimă din piept
pline-s numai de iubire pentru ea, şi dorul meu
e să-i văd o dată faţa Roaba îi dădu răspuns:
„De ne-ngădui să ne-ntoarcem la seraiul minunat,
unde creşte chiparosul, unde-om pune-n faptă-ndat'
vicleşugurile noastre, unde-om povesti pe rând
despre cum e pahlivanul ager, trupeş şi chipos,
despre graiul său şi despre duhul său strălucitor:
nici un gând rău n-om ascunde. L-om vârî lui Rudabe
capu-nmiresmat în mreajă, şi guriţa-i de rubin
sub rubinul lui Zal. Dacă cel viteaz, cu un arcan
vrea să vină la seraiul cu acoperişu-nalt,
şi pe meterez să-şi zvârle laţu-i pe după-un crenel,
leul bucuros vâna-va prada lui: o mieluşea.
Soarbe-o din priviri acolo şi atunci, cât vei pofti;
ceea ce-am venit să-ţi spunem tare te va bucura !''


Nota explicativă:
- Idoli - Apelativ pentru femei frumoase frecvent în lirica persană
- Stea din Yemen - Adică steaua Kanopus (Canope). Arabii au observat-o
la nord de Yemen, unde se tăbăceau cele mai fine marochinuri,
atribuindu-i influență binefăcătoare asupra tăbăcirii pieilor de
capră.
- Lațuri de capcană - Alegorie pentru cârlionți,
des întâlnită în lirica iraniană.

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.