7.4 Manucehr. Rudabe se sfătui cu sclavele sale - Firdousi

Într-o bună zi el, şahul Mihrab, se sculă din pat,
ieşind dis-de-dimineaţă din seraiul său măreţ.
Merse drept către seraiul minunatelor femei
şi zări în larga sală doi sori vii: una era
Rudabe cu mândră faţă, cealaltă era Sindokht
gingaşă şi temătoare. O grădină în april
îţi părea seraiu-acela cu miresme şi culori
şi icoane zugrăvite-n fel şi chip. Mihrab se-opri,
şi privi la frumuseţea fiicei sale Rudabe,
şi chemă asupră-i Domnul să-şi reverse mila lui.
O văzu drept dinaintea-i ca pe-un tânăr chiparos
peste care luce Luna, şi purtănd pe fruntea sa
diadem de chihlimbare, şi pe trupu-i un veşmânt
de brocart, podoabe de-aur, mândră cum e raiul sfânt !
Sindokht deschizându-şi gura şi-arătându-şi, sclipitori,
dinţii de mărgăritare, pe Mihrab îl întrebă:
„Cum te simţi pe ziua de-astăzi ? Fie ca asupra ta
braţul rău să nu se-abată ! Spune-mi ce fel de om e
al lui Sam fecior cu părul coliliu ca de bătrân?
Oare şi-aminteşte tronul ori cuibarul...? Şi ce zici:
firea lui e omenească? Merge-n urma celor bravi?"
„O, tu, chiparos cu sânul argintat — Mihrab i-a zis —
chip de Lună luminoasă ! Nimeni de pe-acest pământ,
dintre toţi vitejii lumii, nu cutează de-a călca
urmele lui Zal ! Seraiuri niciodată n-au văzut
zugrăvit pe un perete om asemeni braţe-având
şi din frâu strunindu-şi bine telegarul, precum Zal !
Inimă de leu, puterea unui aprig elefant,
şi-i sunt mâinile-amândouă, valurile de pe Nil;
stând pe tron, revarsă aur; prins în luptă, îndârjit,
zboară capete ! Obrajii — roşii flori de arghavan,
tânăr, şi cu ochii-n patru, tânără-i şi steaua sa !
Crâncen e în bătălie: crocodil vătămător,
şi călare-i un balaur, labe, ghiare de oţel !
El, în ura-i înroşeşte brazdele cu sânge cald,
şi jungherul şi-l învârte ca pe-un fulger orbitor !
Singuru-i cusur e pleata-i albă, totuşi pentru ea
nu-ndrăznesc să-l dojenească nici acei răuvoitori."
Rudabe, aceste vorbe, le-ascultă, şi ochii săi
străluciră-n fulgerare, chipu-i rumen se făcu
precum floarea cea de rodiu, inima i se umplu
de a dragostei văpaie pentru Zal, şi de pe-atunci
nu a mai avut nici foame, nici răbdare, nici răgaz;
patima luîndu-i locul minții, fata şi-a schimbat
pe de-a-ntregul fire, cumpăt şi înaltele purtări.
Bine zise înţeleptul: „Nu vorbi de un bărbat
faţă de muieri, căci sânul de muiere-i cuib de div,
şi-orice vorbă azvârlită naşte-n ea un vicleşug."

Rudabe avea cinci roabe tinere care-o slujeau
şi-o iubeau. Şi-acestor roabe agere le spuse-astfel:
„Vă desvălui ce ascuns e; am încredere în voi
şi v-am spus atâtea taine, căci cu toate mă slujiţi,
şi-mi aduceţi mângîiere, când mâhnită sunt de griji.
Deci aflaţi şi fiţi cu ochii veghetori, voi, toate cinci
(fie ca numai Norocul să vă-ndrume anii toţi !)
da, aflaţi că sunt nebună de iubire şi mă zbat
precum marea ce-n furtună zvârle valuri către cer !
Inima îmi este plină de lumină pentru Zal,
chiar şi-n somn îl văd şi gândul mi-i la el neîncetat !
Inimă şi gând şi suflet pline mi-s de dorul lui,
zi şi noapte, doar la chipu-i, doar la ochii-i mă gândesc.
Trebuie s-aflăm un mijloc cugetu-mi şi inima-mi ,
să le scap de suferinţă. Taina numai voi mi-o ştiţi,
voi ce-mi sunteţi credincioase şi dibace câteşicinci.
Roabele încremeniră de o faptă-atât de rea
ce venea pe negândite de la fiica unui şah.
Se grăbiră să-i răspundă ţopăind ca nişte draci:
„O, tu, care eşti cununa-mpărăteselor sub cer,
şi a mândrelor copile-a' celor mari de pe pământ,
tu, de care s-a dus vestea de la Indii la Kitai,
care-n mijlocul atâtor mândre din acest serai
străluceşti ca piatra scumpă pe inelul preţios;
tu, ce-ntreci într-o grădină fiecare chiparos
prin a trupului zvelteţe, care cu obrajii tăi
şi Pleiadele le-ntuneci, tu, al cărui mândru chip
zugrăvit e şi trimis e la Kanudj şi la Mai
şi la şahul cel din Soare-Apune: tu, în ochii tăi,
n-ai de tatăl tău ruşine, cuviinţă n-ai deloc?
Vrei să-l strângi la sân pe-acela ce-l zvârli din braţe-acum
bunu-ţi tată, vrei pe-acela care-a fost crescut în munţi
de o zgripţoră, pe-acela care este înfierat
cu-a blestemului pecete de toţi oamenii ! Nicicând
n-a adus o mamă-n lume un copil născut bătrân,
şi nicicând n-o să plodească vreun fiu vrednic de născut.
S-or mira toţi să te vadă (două buze de mărgean
şi păr negru cum îi moscul) alergînd dup-un bătrân
Lumea-ntreagă te-ndrăgeşte, şi-n icoane chipul tău
se-află-n orişice seraiuri. şi când ai asemeni chip,
trup asemeni, păr asemeni, Soarele ar trebui
patru ceruri să pogoare pentru-a fi bărbatul tău !"

Ascultând aceste vorbe Rudabe îşi aţâţă
inima cum se aţâţă focul vânzolit de vânt;
scoase-un ţipăt de mânie împotriva sclavelor,
faţa-i fulgeră şi ochii i se-ntunecară-adânc.
Ochii, faţa-nflăcărată de furie, şi-ncruntând
din sprâncene, mânioasă, zise: „Fetelor, în van
vă împotriviţi; ce spuneţi nici nu merită s-aud !
Inima mi-i rătăcită după un luceafăr viu;
cum să-mi fie dragă Luna, când nici Lunii dragă nu-s?
Celui care-i place colbul, n-o privi la trandafir,
chiar de este trandafirul decât colbul mai de preţ;
cine-şi află lecuirea inimii în acru-oţet,
şi mai crâncen chin afla-va gustul mierii încercând;
nu vroi nici pe împăratul din Kitai, nici vreun Chezar,
nici vreun prinţ de prin Iran, doar pe Zal, fiul lui Sam,
cu el seamăn la statură; are umăr, braţ de leu.
Spuneţi-i bătrân sau tânăr, cugetu-mi şi inima-mi
doar în el îşi află-odihnă; nimeni altul n-o avea
loc în cugetu-mi; vorbiţi-mi numai despre el mereu.
Fără ca să-l văd o dată, dragostea-i mi-a săgetat
inima; el mi-i iubitul, singură mi l-am ales
doar din câte auzit-am de la alţii despre el.
Dragostea eu nu i-o caut pentru plete, pentru chip,
ci doar pentru bărbăţia-i." Sclavele i-au cunoscut
taina ascultând cum geme pieptu-n chinuri sfâşiat,
şi-ntr-un glas: suntem roabe şi din suflet te iubim,
şi îţi suntem slujitoare. Cumpăneşte-orice porunci
ne vei da să ducă toate drept spre fericitu-ţi gând !"
Una-adaose: „O, chipreş ! caută ca nimenea
să nu afle taina-aceasta. Fie-n veci să ai zălog
capete ca ale noastre, una sută mii în cap !
Fie să te-ajutoreze isteţimea lumii-ntregi !
Chiar dacă vrăjitoria trebui-va s-o-nvăţăm
şi cu farmece, descânturi, ochii lumii să-i orbim,
gata, vom zbura ca păsări, vrăjitoare,-om călări
pe cerboaice ca de-ndată să-ţi sărim în ajutor,
în dorinţa de-a-i aduce Lunii noastre şahul său,
şi de-al face să-ţi slujească subt picioare, scăunaş.
Rudabe cu două buze de rubine îi zâmbi,
şi-nclinând asupra sclavei obrăjiorul de şofran,
preafrumoasa-i zise: „Dacă ţie îţi va izbuti
vicleşugurile-acestea, tu sădi-vei un copac
zdravăn ce purta-va roade; doar rubine va rodi
zilnic şi înţelepciunea le-o culege-n sânul său."

Notă explicativă :

-Sindokht, soţia lui Mihrab.
-arghavan- Floare din Orient de culoare roşie ca bujorul.

Cronica Șahilor
traducera George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.