Opiarium II - Fernando Pessoa

Fumez. Mă plictisesc. În sfârşit, se arată pământ în zare
Undeva către est, fără să se fi arătat mai devreme la vest!
De ce m-am dus eu să vizitez India cea reală
Dacă nu există Indie şi în mine, pe lângă suflet?
Eu am primit moştenire nefericirea.
Iar ţiganii mi-au furat Sorţii cei buni.
Mă întreb dacă voi găsi, înainte să mor,
Un loc unde să mă adăpostesc de propriu-mi frig.
M-am prefăcut că vreau să devin inginer.
Am trăit în Scoţia. Am vizitat Irlanda.
Acum inima mea e o babă gârbovă care pleacă
Să cerşească la porţile Bucuriei.
Iar tu, navă de fier, încearcă să eviţi Port-Said!
Ia-o ceva mai la dreapta, habar n-am pe unde.
Îmi petrec zilele în smoking-room împreună cu contele –
Un escroc francez, conte de cortegiu de înmormântare.
Revin în Europa nemulţumit, doar cu perspectiva
De a trăi ca un poet somnambul.
Eu sunt monarhist, dar nu şi catolic,
Aş dori foarte mult să încerc senzaţii mai tari.
Mi-ar plăcea să am bani şi convingeri politice,
Să fiu ca toţi aceşti indivizi insipizi pe care îi văd.
Însă la urma urmei, astăzi şi în acest loc nu sunt
Decât un pasager anonim pe o navă oarecare.
Personalitate n-am nici un pic.
Face mai solidă impresie decât mine până şi chelnerul
De pe navă, cu frumoasa lui prestanţă
De laird scoţian, postind de mai multe zile.
Nu mă pot fixa nicăieri. Patria mea
E acolo unde nu mă aflu. Sunt slab şi bolnav,
Iar comisarul de bord este un netrebnic.
M-a văzut cu suedeza… restul îl bănuieşte.
Voi declanşa cândva un scandal la bord,
Numai să se poată vorbi despre mine.
Nu mai suport viaţa asta, şi tare mi-e teamă
Că-mi vor deveni într-o zi fatale exploziile de mânie.
Îmi petrec ziua fumând, bând diverse lucruri,
Tot felul de droguri americane care te ameţesc.
Eu care sunt beat înainte de a începe să beau! Cum
Să se fi găsit un creier mai potrivit cu nervii mei cei de roze!
Scriu aceste rânduri. Dar pare imposibil
Că s-ar putea percepe puţinul talent pe care îl am!
De fapt, această viaţă nu-i decât o pierdută casă de ţară
Unde se topeşte de urât un suflet sensibil.
Englezii sunt făcuţi pentru a exista.
Nu-i nimeni mai potrivit ca ei să li se potrivească
Tihna deplină. Destul să arunci un ban de momeală,
Ca unul dintre ei să se-nfăţişeze, numai zâmbete.
Eu aparţin acelui soi de portughezi
Care, după ce au descoperit India,
Şi-au pierdut ocupaţia. Moarte garantată.
M-am gândit la toate astea de multe ori


© Humanitas Fiction 2012, Colecţia Seria de autor Fernando Pessoa, antologie, traducere din portugheză, prefaţă, tabel cronologic şi note de Dinu Flămând

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Fernando Pessoa



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.