Plop mort - Federico Garcia Lorca

Plop bătrîn!
te-ai prăbuşit
în oglinda
iazului adormit,
abătându-ţi fruntea supus
înaintea vântului dinspre apus.
N-a fost răguşitul, sudicul vânt
cel care trunchiul ţi-a frânt,
n-a fost securea cea grea
a pădurarului care ştia
c-ai să re-nvii
în lăstarele vii.

Duhul tău puternic a fost
cel ce moarte-a chemat
văzându-se fără cuiburi, uitat
de tinerii plopi ai câmpiei.
Fiindcă erai însetat de gând
te-ai frânt
şi enormul tău cap centenar,
solitar,
asculta depărtat, peste văi,
cântecele fraţilor tăi.

În trupul tău păstrai
larvele
pasiunilor tale – strângeai
în inima ta
sămânţa Pegasului, stearpă.

Groaznicul germen ai dus
al unei iubiri inocente
pentru soarele-apus.

Ce adâncă-ntristare
în peisajul naturii,
eroul pădurii
ramuri nu are!

Leagăn n-ai să mai fii
lunii tîrzii,
nici surâsul fremătător
al adierii, uşor,
nici toiagul vreunui luceafăr
rătăcitor.
Primăvara vieţii nu s-o întoarce nicicând,
n-ai să mai vezi semănături
înflorind.
Broaştelor cuib vei rămâne,
te-or umple furnicile.
Plete verzi îţi vor pune
urzicile,
şi vârteju-o să-ţi poarte
într-o zi, cu tristeţe,
şcoarţa zbârcită de moarte.

Plop bătrân!
Te-ai prăbuşit
în oglinda
iazului adormit.

Eu te-am văzut coborând
în amurg, sângerând,
şi-ţi scriu elegia târzie
ţie şi mie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.