Nu doarme nimeni în cer. Nimeni. Nimeni. Nu doarme nimeni. Făpturile din lună iscodesc şi-şi veghează colibele. Vor veni şopîrlele vii să muşte oamenii ce nu mai visează şi cel ce fuge cu inima frîntă va-ntîlni la răspîntii fantastul crocodil liniştit sub gingaşul protest al astrelor. Nu doarme nimeni în lume. Nimeni. Nimeni. Nu doarme nimeni. În cel mai îndepărtat cimitir e un mort ce se vaită trei ani că-n genunchi are-un sterp peisaj; şi copilu-ngropat azi dimineaţă plîngea într-atît încît au trebuit să cheme cîinii – să tacă. Viaţa nu este vis. Alarmă! Alarmă! Alarmă! Ne prăbuşim pe scări să-nfulecăm pămîntul umed sau urcăm pe tăişul zăpezii cu corul daliilor moarte. Dar nu e uitare, nici vis; carne vie. Săruturile leagă gurile într-un desiş de vene proaspete şi pe-acela ce-l doare durerea-i, mereu o să-l doară, şi pe cel ce se teme, pe umeri moartea-l va lua. Într-o zi, caii vor trăi în taverne şi, furioase, furnicile vor invada galbene ceruri ce se refugiază în ochii vacilor. Într-o altă zi vom vedea învierea fluturilor disecaţi şi străbătînd acelaşi peisaj de bureţi cenuşii, şi vapoare tăcute, vom vedea strălucindu-ne inelul şi trandafiri din limba noastră crescînd. Alarmă! Alarmă! Alarmă! Cei ce încă păstrează urme de ghiare şi de averse, băiatul acela ce plînge că nu cunoaşte născocirea podului sau mortul acela ce nu mai are decît capul şi un pantof, trebuie duşi la zidul unde aşteaptă şopîrle şi şerpi, unde aşteaptă dinţii ursului, unde aşteaptă mumificata mînă-a copilului şi se zbîrleşte pielea cămilei cu un violent fior albastru. Nu doarme nimeni în cer. Nimeni. Nimeni. Nu doarme nimeni. Dar dacă-nchide ochii vreunul, biciuiţi-l, fiii mei, biciuiţi-l ! Să fie o panoramă de ochi deschişi şi amare răni aprinse. Nu doarme nimeni în lume. Nimeni. nimeni. Am mai spus-o. Nu doarme nimeni. Dar dacă cineva are noaptea tîmplele năpădite de muşchi, deschideţi trapele să se vadă sub lună cupele false, veninul şi craniul teatrelor.
Distribuie: