Martiriul - Federico Garcia Lorca

Scări de apă neștiută
suie Flora dezbrăcată.
Consulul întinde mâna
după tavă, pentru sânii
Eulaliei, tăiată.
Un șuvoi de verzi artere
țâșnește din gura-i stinsă,
sexul ei tot se mai zbate,
pasăre-n mărăcini prinsă.
Iar pe jos, fără de trup,
mai putând să se-mpreune,
mâinile parcă încearcă
să rostească-o rugăciune.
Prin urmele-nsângerate
de la sânii ei se văd
ceruri mici și pârâiașe
de lapte, cutremurate.
Mii de arbori înfloriră
roșii, pe piept și pe spate,
oprind cu umede trunchiuri
focul cu limbi blestemate.
Galbene, centurioane
din carnea ca de cărbune
suie către cer, armura
de argint făcând să sune.
Și în timp ce se-nfierbântă
larma de cai și de spade,
consulul arată sânii
Eulaliei cea sfântă.

1986


Traducere Darie Novăceanu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.