Gazelul rădăcinii amare - Federico Garcia Lorca

Există o rădăcină amară
și o lume cu mii de terase.

Nici mâna cea mai mică
nu sparge ușile apei.

Unde pleci, încotro, unde?
Un cer cu mii de ferestre
– luptă de-albine obosite –
și o rădăcină amară.

Amară.

Doare în talpa piciorului
interiorul chipului
și doare-n trunchiul proaspăt
al nopții abia prăbușite.

Dragoste, dușmanul meu,
mușcă-ți rădăcina-amară!



Traducere Darie Novăceanu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.