Balada durerii negre - Federico Garcia Lorca

traducere de Teodor Balş


Ciocurile de cocoşi
scurmă cătând aurora
când din muntele-nnoptat
coboară Soledad Montoya.
Galbenă aramă, carnea-i
miroase a cal şi umbre.
Nicovale fumegânde
sânii, -i gem cântări rotunde.
Soledad, pe cine cauţi
singură, spre zori, anume?
Caut eu pe cine caut,
dar ce-ţi pasă tie, spune ?
Merg să-mi caut bucuria
şi pe mine să mă caut.
Soledad a remuşcării
mele, cal ce umblă razna, care
în sfârşit când dă de mare
valurile îl înghit.
Nu-mi mai aminti de mare ;
ea durerea neagră-mi creşte
în câmpiile măslinei
pe sub foşnet de frunzare.
Soledad, ce jale-ascunzi ?
Ce dureri atât de-adânci ?
Acre de-aşteptări şi gură
lacrimi de lămâie plângi.
Grea durere mă răpune !
Din bucătărie-n casă
fug, şi cozile mi-atârnă
pe pământ, ca la nebune.
mi-s veşmintele şi trupul,
ce durere ! de cărbune.
Ay, cămăşile-mi de fir !
Ay, de mac coapsele mele !
Spală-ţi trupul tău cu apa
ciocârliilor – şi lasă,
Soledad Montoya-n pace
inima ce te apasă.
*
Mişcător de cer şi frunze
râul jos în vale sună.
Cu flori de dovleac, lumina
proaspătă se încunună :
o, durere ţigănească,
veşnic singură, curată.
Jale cu ascunsă matcă
şi-auroră depărtată

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.