Balada apei mării - Federico Garcia Lorca

Marea,
surâde în depărtare.
Dinți de spumă
buze de cer.

– Ce vinzi, tânără tulburătoare
cu sânii în vânt?

– Apa mărilor,
domnule – o vând.

– Tinere oacheș, ce ai
în sânge amestecat?

– Apa mărilor,
domnule, – o am.

– Aceste lacrimi sălcii,
mamă, de unde se strâng?

– Apa mărilor,
domnule, – o plâng.

– Inima, și această-ntristare gravă,
de unde răsare?

– Apa mărilor este
atât de amară.

Marea,
surâde în depărtare.
Dinți de spumă
buze de cer.





Traducere Teodor Balș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.