Arbore de cântec - Federico Garcia Lorca

Trestie de glas și gest,
încă-o dată și-ncă-o dată
tremură fără speranță
peste aerul de ieri.

Fata cu ochii în lacrimi
ar fi vrut să fie-a ei;
dar sosea întotdeauna
mai târziu cu câte-o clipă.

Ay, soare și lună, lună!
mai târziu cu câte-o clipă;
șaizeci de flori cenușii
îi înlănțuiau tulpina.

Iată cum se leagănă
încă-o dată și-ncă-o dată
cu flori și cu ramuri caste
peste aerul de ieri.



Traducere Darie Novăceanu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.