Se spune cum că mărul nu prea departe cade
De pomul ce-l purta adineaori ca rod.
Dar sunt destui acei ce zburdă-n escapade,
crezând să poat-să rupă chiar gordianul nod.
C-apoi tot Omul tinde, din mic înspre mai Mare,
gândind mai mult Prezentul, visând şi Nemurirea.
De va ajunge însă-i, adesea, o-Întâmplare,…
Ce-o vrea Destinul, Soarta, sau poate chiar Menirea.
Suprafaţa Pământului se schimbă în mod constant. Luna nu are nici atmosferă şi nici vreme, drept urmare este un loc mort, ce nu se schimbă. Praful şi pietrele stau în acelaşi loc neatinse timp de milioane de ani.
vezi mai multe poezii de: Dan Eugen Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: