Marama de borangic - Eusebiu Camilar

E noapte pe pământuri și pân'la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic să vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grădini,
Asupră-i sã se cearnã luceferii senini...

În infinitul spațiu, de cine știe când,
Maestrul timp, la roata fantastică lucrând,

Planete șlefuiește în site și tipsii,
Și pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

II

O, parcã văd în altă planetă, colo-n hău,
O fată stând, ca tine, lângă iubitul său,

Și poate că marama și-a așternut-o jos,
Pe ea să cearnă pulberi Pământul luminos,

Când se arată-n spații, beteală picurând,
Pe mări din alte sfere corăbii petrecând,

Și iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fată ca și tine, cu trupul zvelt, de ram...

III

Ar trebui, frumoaso, și noi să fim merei,
Ca marmura cioplită cândva în Propilei,

Să tot trăim cu sete de foc mistuitor:
Puține-au fost în urmă, prea multe-n viitor!

Îmbrătisați în poarta acestor evi superbi,
Să sărutăm pe frunte întâii pui de cerbi

Aduși de sus, în nave mai iuți ca niște plumbi,
De primii și-ndrăzneții vãzduhului columbi!

Și de-oi pleca în ceasul ca inima de bun,
S-aduc de probã aur și grâu de pe Neptun,

Abia s-o coace pâinea în vatră pân' mă-ntorn:
Pe-atunci va fi distanță cât un ecou de corn.

Din volumul "Poezii", 1964

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Eusebiu Camilar



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.