Elegie - Eusebiu Camilar

Eu nu ştiu unde merg – şi nu ştiu
De ce mi-s paşii-aşa de grei...
De-aceea, vântule prieten,
Cu tine du-mă
Unde vrei...
Eu nu ştiu unde sunt – şi nu ştiu
De ce mi-s pleoapele-aşa grele
Şi-n care peşteră-ngropat-am
Sicriul fericirii mele...
Eu nu ştiu al cui sunt pe lume...
Fiindcă nici nu vreau să ştiu:
Nimic nu-mi pasă de-oi ajunge
În paradis sau în pustiu...
Căci sufletu-mi zdrobit de chinuri
Nici unui zeu nu se închină...
Nimic nu-mi pasă de-oi ajunge
În întuneric sau lumină...
........................................................
Deci, haidem, vântule prieten,
Oriunde vrei, pe drumul sorții...
...Precum m-am înfrățit cu tine,
Aşa m-oi înfrăți cu morții...

(„Zorile Romanațului”, V I, nr. 9 -12, oct.-dec. 1932)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Eusebiu Camilar



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.