Trestia ce-și despoaie - Eugenio Montale

Trestia ce-și despoaie
primăvara
molatic, roșul evantai;
făgașul din canal, în neagra
albie cu libelule ce plutesc deasupra
și câinele ce gâfâie spre casă
cu un pachet în bot;

azi n-are rost să le mai recunosc
aici;dar acolo unde răsfrângerea luminii
doare și norii coboară
peste pupilele ei acum depărtate, doar
două
mănunchiuri strălucind în cruce.
Și vremea trece.


Traducere Ilie Constantin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.