Quasi una fantasia - Eugenio Montale

Se face ziuă, o presimt
după albeața de argint
frust de pe ziduri.
Tivește lumina fulgurantă ferestrele închise.
Se-ntoarce evenimentul soarelui
și vocile risipite,
obișnuitele zgomote nu le aduce.
Mă gândesc la o zi de vrajă
și de jocul prea egal al orelor
mă răscumpăr. Se va revărsa forța
care mă umple, mag inconștient,
de atâta vreme! Acum mă voi ivi,
voi copleși casele înalte, străzile goale.

Voi avea în față o țară de zăpezi neatinse,
dar ușoare ca văzute pe un covor,
va luneca din cerul fulguitor o rază târzie.
Înțesată de o lumină invizibilă, poduri și coline
îmi vor rosti elogiul întoarcerilor hilare.

Vesel voi citi întunecatele
semne ale ramurilor pe alb,
ca pe un alfabet esențial.
Întreg trecutul într-un punct
în față îmi va apare.
Nu va tulbura nici un sunet
această bucurie solitară.
Își va lua zborul în văzduh
ori va coborî pe un gard
cocoșul de martie.


(traducere de Dragoș Vrânceanu)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.