La mare (sau aproape) - Eugenio Montale

Ultimul greier scârţâie
pe scoarţa galbenă a eucaliptului
copiii culeg coconari
indispensabili la gelatină
un ogar urlă de după zăbrelele
unei vile acum nelocuite
vilele au fost construite de părinţi
dar copiii n-au avut chef de ele
ar fi aici spaţiu pentru o sută de mii de sinistraţi
de-aici nu se vede nici măcar ţărmul
dacă aşa se poate numi acel optzeci la sută
cedat pentru cei care fac baie
şi ar fi prea mult să pretinzi
o pace pentru pescăruşi
marea este dealtfel infestată
în timp ce gunoaiele laolaltă
formează mici dealuri plastice şi ondulate
distruse gardurile vii au fost daţi afară
delicioşii fii ai ruginei
pitulicile sau sfredeluşii cum adesea
îi citează poeţii. Şi mai e şi câte un boboc
de magnolie eticheta unui pediatru
dar aici copiii zboară pe biciclete
şi n-au nevoie de îngrijirea lui
Cine vrea să inhaleze valurile de duhoare
ale muzei timpului nostru precaritatea
poate trece pe aici fără de grabă
lovitura dură e cea care înspăimântă
şi nu evanescenţa suflarea dulce a nimicului
Hic manebimus de vă place nu chiar
optim dar cel mai bine va fi foarte asemănător
cu moartea (şi asta place numai celor tineri)


(traducere de Florin Chiriţescu)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.