Falset - Eugenio Montale

Esterina, cei douăzeci de ani bat la uşă,
Surcenuşiu nor
Ce puţin câte puţin te-nchide-n el.
Îţi dai seama dar nu te temi.
Afundată te vom vedea
În fuiorul de fum pe care vântul
Îl sfâşie sau înteţeşte silnic.
Apoi din şiroitul cenuşii o să ieşi
Mai arămie ca oricând
Chipul tău scrutând intens o aventură
Îndepărtată ce te aseamănă
Arcaşei Diana.
Urcă cele douăzeci de toamne,
Te-nvăluie trecute primăveri;
Anume pentru tine răsună
O prevestire în sfere-elizee.
Nici vorbă de ecoul
Unei căni plesnite!; rogu-mă să ai parte
De-un negrăit concert
De zurgălăi.
Nesiguranţa zilei de mâine nu te-nspăimântă.
Graţioasă te-ntinzi
Pe stânca lucioasă de sare
Şi la soare îţi coci mădularele.
Aminteşti de şopârla
Neclintită pe stana pustie;
Pe tine te pândeşte tinereţea,
Pe ea laţul de iarbă-al puştanului.
Apa-i tăria ce te căleşte,
În ea te regăseşti şi renaşti:
Ne gândim la tine ca la o algă, ca la o piatră,
Ca la o fiinţă marină
De care sărătura mării nu se-atinge
Tu ai dreptate ! Nu-ţi mohorî
Cu vane-nchpuiri ziua surâzătoare de azi.
Voioşia ta e deja gajul a ce va să fie
Şi dintr-o clătinare de umeri
Pui la pământ cetăţi ale neştiuteie zile de mâine.
Te scoli de jos şi-naintezi pe puntea
Scurtă, deasupra bulboanei în clocot:
Profilul ţi se gravează
Pe un fundal de perlă.
Şovăi la capătul scândurii ce dârdâie,
Apoi râzi, şi ca smulsă de-un vânt
Te-azvârli în braţele
Divinei prietene ce te prinde.
Ne uităm după tine, noi din stirpea
Celor ce rămân pe pământ.

traducere de Geo Vasile


vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.