Aspasia - Eugenio Montale

trad. A.I.


Noaptea târziu oamenii
intrau în odaia ei
pe fereastră. Stătea la parter.
Îi spuneam Aspasia şi era fericită.
Apoi ne-a părăsit. A fost barman, coafeză şi multe altele
Rareori se-ntâmpla s-o-ntâlnesc.
O strigam atunci cu voce tare: Aspasia!
şi ea, trecând fără să se oprească, zâmbea.
Fusesem colegi; o fi moartă de ceva vreme
Când voi intra în iad, aşa... din obişnuinţă
o să-i strig Aspasia primei umbre care-mi va zâmbi.
Ea va trece, desigur. Niciodată
nu vom şti ce a fost şi ce nu a fost
acel fluture care abia avea un nume
pe care il dădusem eu.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.