Visul poetului - Eugen Jebeleanu

în amintirea poetului Sankitchi Togue,
victimă a bombardamentului din Hiroshima

( Înconjurând cu privirea munţii Japoniei, poetul vorbeşte cu el însuşi )

Munţii aceştia-s de cremene,
frunţile lor înfruntară
milioane de ani, cutremure ---
aspră tiară nepăsătoare
ce sfâşie norii.
Nimic nu e-n stare
să dea un altfel de chip
cremenii, stâncii, granitului,
să le prefacă în altceva.
Muntele-i munte
( cutremuru-i poate schimba numai jeţul )
închis în graniţa lui,
cu o putere acceaşi, întruna,
fără sfârşit.

Priveşte şi cheamă, de nu crezi în toate acestea,
de nu crezi în statornicia
Muntelui,
cheamă odată,
cu glasul celei mai mari,
al celei mai lungi dintre văi,
cu trâmbiţa cea mai adâncă a văii ...
de nu crezi în ceea ce-ţi spun,
strigă odată ( să vezi, să încerci ),
strigă odată din toţi plămânii ecourilor,
cheamă odată cât poţi de tare,
din toate umbroasele goarne
ale prăpastiilor,
strigă odată, hai, cheamă,
să vezi dacă poţi să trezeşti,
măcar pentr-o clipă,
Ciclopul,
ciclopul de piatră
al muntelui ...
încearcă,
răcneşte! ...

Tăcere, căci stig:
--- Hei, Fujiyama! ...
( Ecouri ... ecouri ...
stâncile-mi înapoiază,
nepăsătoare,
inelele vocii ... )
Nelogodit,
în lumină,
muntele stă neclintit,
sieşi egal,
pururi acelaşi, bătrân
şi totuşi de-a pururea tânăr,
cu pletele lui de zăpezi revărsate
pe umeri ...
Statornicie a pietrei, salut!
Aşa vei rămâne de-a pururi,
ca însăşi încrederea-n viaţă a omului.
Tu poţi fi sfărâmat, Fujiyama,
dar nu prefăcut ...
Piatra rămâne-va piatră.

Glasul Demonului din a XX-a Vale

Nu!
Pot să prefac într-o vale
orişice munte.
Pot să prefac un munte
într-un nimic răsturnat,
o piramidă-a golului
cu creştetu-n jos,
o colosală
cupă de beznă!
Din fluviile ce împart, încete,
tipsii adânci de umbră şi răcoare,
sau din cascadele
sărind ca nişte iezi din stâncă-n stâncă,
pot face la un semn
splendori nebănuite,
încremenirea însăşi,
silex şi oase,
argintii schelete ...
Sînt cele ce poate face
să curgă pietrele,
cel ce poate să preschimbe
un munte
într-un monstru
de gelatină,
meduză
ce tremură pe-o plajă muribundă ...

Poetul

Cine eşti tu?
Cine e acel ce-mi vorbeşte
cu glasul minciunii?

Glasul Demonului din a XX-a Vale

Sînt cel ce sapă pâlnii-n epiderma
planetei,
umplându-le c-un vin nepreţuit
din viţele albastre-ale arterelor ...
Fosforescentul plantator sînt,
al codrilor stufoşi de dinamită ...
Sînt fermierul
artezienelor fântâni
de ţăndări de oraşe
şi de rubine-n flăcări, şi de oase.
Sînt plantatorul
miraculos
al palmierilor exploziilor ...
Nu e meridian,
de la banchize la ecuator,
pe care să nu pot
să fac să crească
penajele plantaţiilor mele.
Zămislitor sînt
al unei alte lumi,
cu pâlnii fără fund
şi oameni mai puţini.
Eu însumi
sînt Pâlnia ce suge
polipul celei de-a douăzecia văi
a vremurilor noastre,
Prăpăstiile
pline pân la buze
de noapte mă-mbată.
Urăsc tot ce e munte.

Poetul

Urăşti lumina.

Glasul Demonului din a XX-a Vale

Dacă vrei ...
Urăsc ce suie,
urăsc ceea ce-ncearcă
să se-nalţe.
Stâng dinţii
când aud
cum ciripind luminile în zori
şi fâlfâind din aripi crude încă
se-nalţă
şi poleiesc
pereţii verticali ---
oglidă sclipitoare,
ţâşnind din fum şi ceaţă,
spre care milioanele de oameni
privesc reînviate
şi-şi regăsesc
surâsul.

Surâsul lor ... cât îl urăsc de-asemeni ...
E-n el atâta
nesăbuită-ncredere-n lumină,
atâta
credinţă-n ceea ce
li se năzare că-i statornicie
în drumul lor ducând pe strâmta scară,
pe care eu
neîncetat le-o rup
şi care, totuşi, suie-ntr-una ...
Urăsc surâsul
care pluteşte
chiar şi pe faţa
muribundului,
ce speră
să mai trăiască dacă nu o zi,
măcar un ceas.
Urăsc surâsul vostru,
căci şi el
se-nalţă
cu aripile gata sa-şi ia zborul.
Iată de ce
arunc asupra voastră
blestemul dezolării!
Blestemu-ngrijorării ne-ncetate,
de care-atâta sufăr!
Asupra voastră semnul
neliniştit
al văii!

Poetul

( vrea să mai spună ceva, însă renunţă; ochii îi sînt înlăcrimaţi, dar surâsul nu-l părăseşte. Noroade de păsărele s-avântă sfârâind din lacrimile sale, şi poetul le priveşte, surâzând, până undeva unde ştie că el nu mai poate ajunge ... )

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugen Jebeleanu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.