Edina - Elena spiridon

- Doamna, vreau să vă spun ceva...
- Mai târziu. Hai să terminăm ce- am început!
- Doamna, e în legătură cu Edina.
- Ce e cu Edina?
- Am vorbit pe mess cu ea şi plângea.
- Copii, pauză de o poveste. Să o ascultăm pe Edina.
Am luat scaunul de la catedră şi m-am aşezat între rândurile de bănci.
- No, zii, Edina!
- Am vorbit pe mess cu ea şi a plâns întruna... Mi-a povestit că în fiecare zi ne-a scris câte o scrisoare şi apoi le-a arunca pe fereastră să le ia vântul şi să le aducă până aici. Vecinii de la bloc au făcut sesizare la poliţie şi acum este pedepsită de mama ei, timp de trei luni. O lasă doar o jumatate de oră pe net şi m-a rugat să vorbesc cu ea în timpul acesta. Vă daţi seama că eu vreau.
- Şi eu vreau... şi eu vreau, se aud alte glasuri din clasă. Toată pielea mi s-a făcut de găină şi eu, care vorbesc întruna, am amuţit. Fetiţa aceasta, o Albă ca Zăpada, m-a făcut să accept să iau această clasă, atunci cănd doamna lor şi-a dat demisia din învăţământ. Privirea tonitziană, unde ascunde lumea purităţii, mă fascina ori de căte ori o întâlneam pe holul şcolii. Am simţit o uşoare durere când a plecat, dar era cu mama ei şi lucrurile trebuiau să intre pe făgaşul lor.
- Propun acum să îi scriem fiecare câte un mesaj pe o coală de hârtie şi să il trimitem scanat.
Nu mai sunt bună de nimic. Mă gândesc la fetiţa cu ochii negri care şi-a pus căpuşorul sub pieptul meu şi m-a imbrăţişat strâns, strâns, apoi,apoi mi-a tot fluturat din mână, până când s-a pierdut într-o maşină luxoasă lângă o femeie tânără cu o burtă mare, gata să nască, şi un necunoscut. În golul lăsat se auzeau vorbele bunicii, ,, nenorocita!”.
Îmi spun că trebuie să fac neaparat o vizită bunicii şi, în jumătate de oră, am şi ajuns la ea. Casa e înconjurată de pruni şi viţă de vie şi, un câţel mic, legat la colţul clădirii, mă apostrofează cu un lătrat subţire.
- Cine-i ? întreabă din pragul casei făptura mică de statură, dar încă robustă. A, dumneata erai? Veniţi în casă, mă invită făcând cu mâna. Nu muşcă, mă asigură şi îmi dă curaj să merg înainte.
Intru şi, uitându-mă prin cameră unde să mă aşez, zăresc un scaun pe care se bat rufele la râu cu maiul şi care ţinea, cred, locul de masă.
- Cu ce ocazie pe la noi? mă întreabă dând uşor din cap.
- Am avut nişte treburi pe aici prin apropiere şi m-am gândit să vă fac o vizită, mint eu. Ce mai faceţi? Ce veşti îmi daţi? încerc să intru în problema care mă macină.
- Ce să fac? Muncesc şi iar muncesc, dar tare mă dor picioarele şi-mi arată unflăturile de la gleznă. E greu, doamnă, singură. Mă mănâncă urâtul. Când era Edinuţa mă luam cu ea, dar acum... se opreşte şi începe să plângă.
- Nu mai plângeţi, că imediat e vacanţa şi va veni acasă, spun mai mult să o provoc decât să o liniştesc.Trebuia să îmi revin cumva.
- Nu ştiu ce face, doamnă. De cîte ori vorbesc cu mă-sa la telefon, ba spune că doarme, ba că e la o prietena din bloc. Zice că o duc bine, dar eu nu cred. Aud parcă un plânset, dar nu ştiu ce să zic.
- Lasă că e bine. Ionela are grijă de ea.
- E nebună. Cine dracul o pus-o să facă copil cu un traficant de droguri? Cică i-a luat actele şi nu au voie să facă decât ceea ce spune el. Eu cum să o ajut? Tare ni-i dor de aia mică! Mă arde, doamnă, înţălegi matale că mor şi cred că nu-mi mai văd copchila pe care am crescut-o de la o lună? I-am spus să o lase aici, dar ai avut cu cine te înţălege?!... A innebunit de tot, dar cred că el a obligat-o s-o ia şi cine ştie ci-o să-i facă?...
- Nuuu, ce să-i facă? încerc, pe bune, să o liniştesc. O iau de după umeri şi o mângâi pe spate. Trebuie să plec, dar vă promit că voi mai trece pe aici.
Ies din curte şi picioarele mi se împleticesc. Cine m-a pus să vin? îmi trece un gând de care mi-e ruşine că-l am, dar ce pot face şi eu? Grăbesc pasul de frică să nu mă ia ameţeala mai tare și să mă fac de râs prin sat. Ajung acasă şi mă intind iute în pat. Dimineaţă mă scol mai devreme să trimit inimioarele desenate pe coala de hârtie şi mesajele cu ,,I LOVE YOU!”. Chiar le iubesc pe cele două Edinuţe, una firavă, cealaltă pocnind de sănătate, pui de moroşan. Nu ştiu de ce, dar nu prea m-am odihnit astă noapte, deşi m-am culcat odată cu găinile. Să mi se tragă de la cât am mâncat? Asta e, o să dorm un picut după-masă şi o să-mi revin. Beau cafeaua şi o tai iute la şcolă că deja e târziu.
- Doamna, doamna, aleargă copiii înaintea mea.
- Calm, calm! Ce-aţi păţit?
- A murit Edina din Spania! S-a aruncat de la balcon... În tăcerea ce s-a aşternut, clopotele bisericii anunţă că un înger s-a urcat la cer.







Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.