Si ingerul Israfel, strunele inimii caruia sint laute, si care are cea mai dulce voce dintre toate creaturile Domnului.
Coranul
In cer salasluieste cel
A carui inima e o lauta;
Nu e-n lume menestrel
Ca seraful Israfel.
Si stelele tremuratoare (spun basmele de el)
Isi inceteaza cantul, catinel,
La vraja vocii sale, mute.
Inalta-n licarire
Pe-a orelor cununa,
Indragostita Luna
Roseste de iubire,
Ca sa-l asculte, dulcea-i claritate,
(Cu repezile Pleiade
Care sint sapte)
Fac popas in noapte.
Si ele spun (stelarul cor
Si alte duhuri ce se-nvanta)
Ca al lui Israfel dor
E lirei dator
Cu care el sade si canta,
Tremuratorul, viu fior
De pe coarda ei sfanta.
Dar seraful prin slava paseste,
Unde gandiri adanci sint datorie,
Unde Iubirea-i ce spre Domnul creste,
Unde al Huriilor ochi de viorele
Sint plini de acea armonie
Pe care-o adoram in stele.
De-aceea tu ai cuvant
Israfele, sa dispretuiesti
Un fara de patima cant;
Laurii tai ai tai sint,
Bard minunat, cel mai cuminte esti!
Sa traiesti indelung, in descant!
A ta exaltata rapire
In inflacararile tale masuri e batuta,
Amar, bucurie, ura, iubire,
La extatica-ti lauta,
Ramaie steaua muta!
Da, cerul e-al tau, dar in vale
In lumea de amar si de dulcoare,
Floarea noastra e numai o floare,
Si umbra desavarsirii tale
E pentru noi un soare.
De-as fi si eu astfel
In cer ca Israfel
Si sufletul meu El de-ar fi sa fie,
N-ar sti canta cu atata freamat el
O muritoare melodie,
Pe cand o nota mai puternica intr-alt fel
Din lira mea ar izbucni-n tarie.
Distribuie: