Ecou în spargă

Autor:Lorena Craia


Adăugat de: lorena.craia

sâmbătă, 09 februarie 2019

La limita înspre o dulce rea demență
Am sufletul închis în penitență,
La capătul de pat – genunchii strânși – ,
Sub coate reci stau ochii mult prea plânși.

Se naște o parâmă şi-un cavou,
Ce-mi țin o buză strânsă în ecou;
De strigătul de ciori am obosit,
În prag de ploaie deasă am murit.

Puteam să mă destram ca țesătura,
Din care mă dor toate, iar statura
Descrește din tavan până în hău,
Săpându-mi drumul neted spre cavou.

Cu pietre şi cu lemn stă crucea veche,
Ce-aude toaca limpede-n perete;
Stau limpede şi eu, ca în vitralii,
Azi tot începe-a trece-n funeralii.


2 iulie 2016, Constanţa


vezi mai multe poezii de: lorena.craia


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.