O noapte în padure - Duiliu Zamfirescu

Peste codri varsă luna
Clarul feței visătoare,
Luminînd ca-ntotdeauna
Taina apei din izvoare.

Unda se oprește-n maluri
Și se umflă, se ridică,
Crește, geme, bate-n valuri
Și deodată se despică.

Se desface apa-n două,
Iese-o zînă din bolboacă
Cărei ramurile plouă
Sărutări de promoroacă.

Rîd stejarii, fioroșii,
Scot din flori mirezme teii,
Ies din veacuri Făt-Frumoșii
Și din cremene ies zmeii.

Mura tremură pe viță,
Ard din aripi licuricii,
Vin zmeriți către Domniță
Uriașii și piticii:

Sîsîilă și Gînganul
Vin călări pe rîși de munte,
Caragață căpitanul
Pe-un haram cu corn în frunte;

Badea Vulpe din Straoane
Vine în olac cu coadă,
Bate patru lighioane
De gîndești că le deznoadă;

Ursu, vameș de prisacă,
Ține hîțele lui slabe:
Scoate sabia din teacă
Și salută-n două labe.

Vin cu toții, mic și mare,
Și purtînd la coifuri mîna,
Stau la front în nemișcare,
Așteptînd să treacă Zîna.

Zîna trece plutitoare
În lumina albăstrie,
Legănîndu-și pe izvoare
Scurta ei călătorie.

Și cum trece și se duce
Ca o stea pe valea vremii,
Ies voinicii la răscruce
Din versetele poemii:

Făt-Frumos Cercel-Palincă
Sare jos dintr-o poveste,
Bate malul din opincă
Și se-nchină la neveste.

Măriuța, bibilica,
Se spășește de rușine:
I-a-nlemnit gurița frica
Și-a uitat să se închine;

Gînditoarea dadă Uță
Stă c-o labă sub bărbie,
Scrisă-n chip de pisicuță
Gata de călugărie;

Magdalina, găinușa,
Numai-n horbotă de pene,
Își mlădie-n voaluri gușa
Tremurînd ușor din gene.

Doamna Clara lui Kir Vulpe
Din olacu-i vrea să sară...
Ce picior ! Și ce mai pulpe !
Ah ! zglobie doamnă Clară !...

Dar deodată printre ranguri
Șopăitul încetează;
Toți ascultă: patru granguri
Imnul Zînei modulează.

După dînșii tot poporul
Își înalță către Zînă
Rugăciunea sa și dorul
Cum îi vine la-ndemînă:

Ciripesc în somn copacii
Visul lor d dimineață;
Înstrunează pitpalacii
Cobzele de prin fîneață;

Lîngă vrabia cochetă
Stă mierloiul în picioare
Îndrugîndu-i din flașnetă
Dorul lui de zburătoare,

Pelicanii în jabouri,
Barza-n "doamnă preoteasă",
Rîndunelele din nouri,
Pitulicile din leasă;

Lume veche, lume nouă,
Totu-i viers, parfum și floare;
Dintr-o picură de rouă
Soarbe o privighetoare.

Pune-n scorburi vîntul strună
Doina-n ea să se alinte;
Cîntă tot, văzduhul sună
Hramul învierii sfinte.

Lună, tu, ce ieși din vremuri
Și plutești peste abisuri,
Cum de luminezi și tremuri
Fața gîndului de visuri?

Raza ta, lucind ușoară,
Pune-n mintea-mi fermecată
Amintiri de-odinioară,
Parc-am mai trăit odată.

Unde, cînd, sub ce domnie?
Pe ce văi de Himalaya?
Cine-o crede? Cine-o știe
Decît fața ta, bălaia ?


Tivoli, 1898 august

Adăugat de: Zamfir A Maria

vezi mai multe poezii de: Duiliu Zamfirescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.