Dezgust - Duiliu Zamfirescu

Sunt sătul de tot pe lume. Sunt sătul de suferinţă,
De ilusii, de plăcere, de suspine, de credinţă.
Le-am gustat pe fiecare si desgustul m-a coprins !
Tot ce-a fost mai sfânt, mai nobil, ele-n sufletu-mi au stins.
M-au desmoştenit de mine, mi-au ucis gândul de viu;
Nu mai ştiu nici să mă bucur, nici să sufăr nu mai ştiu.
Trec cum trece or ce apă curgătoare pe pământ:
M-am născut si deci voiu curge pân' la mare — la mormânt.
Ce-mi vorbiţi de nemurire, de credinţa cea străbună?
Nemurirea, ca credinţă, nici de biblie nu-i bună,
Iar străbunii, strat de oameni, au lăsat ca orice strat
Geologilor de dânşii un dezgust nemăsurat.

Suferinţa e ca valul mărilor spumegătoare,
Ce isbind aceiaşi stâncâ, albă şi strălucitoare,
O-negreşte. Corpu-n care inima s-a înegrit
E un chin însufleţit!

Stol de albe păsărele, ce cu tinereţea vin,
Zbor ilusiile toate de la cel d-intâiu suspin,
Iar în urma lor rămâne, repetând sinistre şoapte,
Dorul, pasăre de noapte.

De plăcere sunt departe cât e inima de cuget,
Cât e-o dulce respirare de al mării groaznic muget,
Cât e slaba noastră minte de al cerului mister,
Cât sunt oamenii de cer.

De suspine?... Dar suspine sunt pe lume-aşa de multe,
Încât omul nu mai poate pe-ale altuia s-asculte.
Deci, să tac. — Dar câte-o dată sunt coprins de-aşa durere
Încât singur socoteală mă-ncerc cerului a cere:
Cum se poate-ntr-o fiintă, într-un hârb tăiat din lut,
Dumnezeu să verse-n pace atât foc necunoscut?
De s-ar strânge azi suspinul de la fiecare chin,
S-ar vedea că omenirea e- întreagă un suspin.
Deci, să tac.

Frumoase vremuri, când credinţa, un cuvânt,
Îmi da stelele din ceruri ca legate de pământ;
Când icoana, o icoană, cu bătrâna sa privire
Îmi vedea faptele toate, îmi citea or ce gândire;
Când aveam de moarte frică, când aveam respect de vii,
Când citeam pe aripioara fluturaşilor zglobii
Notele ce le-a scris vântul în legănătoru-i zbor...
— Au trecut acele vremuri...
Timpul, vecinic călător,
Le-a luat, luând cu dânsul şi credinţa cea străbună...
O repet: astăzi, credinţa nici de biblie nu-i bună!
Iară noi..., stratul de astăzi, vom lăsa ca or ce strat
Geologilor de dânşii, un dezgust nemăsurat.


August 1880

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Duiliu Zamfirescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.