Moșneagul - Du Fu

Nu mai coboară
pacea pe pământ.
Nici eu, un biet moșneag,
de ea n-am parte.
Feciorii și nepoții
nu mai sunt;
de ce te-ai îndurat de mine,
moarte ?

Mă lepăd
de bătrânul meu toiag.
Nu mă căinați,
mi-s brațele vânjoase.
La hamul luptei
încă pot să trag.
Durerea asta de n-ar fi,
din oase.

Mai - marelui mă-nfățișez,
fălos,
gata de cătănie,
păsămite.
Baba se vaită
fără folos:
i-e frig în straiele
necăptușite.
Oare mi-e scris
să n-o mai văd în veci ?
Imi e de ea,
că-i firavă și slabă.

Pe-ntortocheatele-mi
de-acum poteci
să nu răcesc
mă-nvață biata babă.

Cetatea-i întărită
La Ceangan,
păzit e vadul
râului în spume.
N-o să pățim
Ca la Eceng mai an,
când fără rost
pieri atâta lume.

Ni-s date
întâlniri și despărțiri.
N-ai cum ghici
Când le-a venit sorocul
Cu ochii-nchiși,
furat de amintiri,
oftez: nu m-a prea răsfățat
norocul.

Ard focuri mari
pe munții megieși;
o nouă oaste
stăpânirea strânge.
Cealaltă zace-n câmp
leș lângă leș
și văile
s-au înroșit de sânge.
S-a stins
în țară al bucuriei glas.

Mă cheamă datoria:
calea-i una.
Colibă dragă, dulce sat,
vă las
și teamă mi-i
că pentru totdeauna.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Du Fu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.