Dragos Niculescu - creaţii proprii

Dragos NiculescuDragos Niculescu

Nascut in data de 14 octombrie 1968, in Bucuresti.
Absolvent al Liceului "Dimitrie Cantemir", din Bucuresti.
Absolvent al Facultatii de Filozofie si Jurnalism (sef de promotie) si al studiilor postuniversitare in Filozofie.
Specialist in relatii publice.
Poet multiplu premiat in cadrul festivalurilor si concursurilor nationale si internationale de literatura (in cadrul sectiunilor poezie si proza scurta), multiplu publicat in reviste literare din tara si din strainatate.
In lucru la al cincilea volum de poezie (14.11.2016).
Sub tipar - doua volume de poezie si un volum de dramaturgie.

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Sînt o rană

    V-aş îndruma să mergeţi pe caii de lumină,
    V-aş arunca pe umeri un şal al împăcării,
    Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plină
    Parcă de sarea albă din neodihna mării.

  • Ploi de grîu

    Oraşu-acesta mare, cu prea multe istorii,
    ce-şi spală rufa vesel la malul unui rîu,
    în zbucium de lăute şi ştreanguri iluzorii,
    prin nunţi mistificate sub ploi de-orez şi grîu,

  • Eroi fǎrǎ glorie

    Vom mai trǎi iubirea idealǎ
    Poate pe-acest pǎmînt cît vom mai fi,
    Uitînd într-un tîrziu cumplita boalǎ,
    Prin care am trecut spre-a ne iubi.

  • Cîrjă de lumină

    Cînd ne iubim parcă fugim departe,
    Spre ceru-mbrăţişării ca de foc,
    Nici nu mai ştim de-i viaţă sau de-i moarte,
    Noi, două simple stele de noroc.

  • Aceleaşi, vechi zăpezi


    Iubito, aveai ochii de neguri cînd ningea
    Frumoasa, trista iarnă pe sufletele noastre
    Şi mîna ta subţire prin fulgi mai flutura,

  • Iminenta evadare


    Cînd mi-e urît de lume imaginez un sat
    Şi mă ascund acolo cu toate ale mele,
    Un loc fără păcate, posibil şi curat,

  • Acele veri minunate


    Purtam un pantalon pînă aproape de genunchi.
    Cu o mînă în buzunar, în alta ţinînd un măr din care muşcam,
    mai dînd cu piciorul unei pietre, mai repezindu-mi părul

  • Gaia-maţu


    Ca un biet aristocrat exilat pe viaţă
    în afara bibliotecii lui din lemn de nuc,
    întinzi de caimacul dulce al vremurilor apuse

  • În afara soarelui


    Era pe vremea cînd, iubind singurătatea,
    mă dedicasem cultului propriei personalităţi,
    nestînjenind însă pe nimeni.

  • Oarba nevoie

    Praştia luminii şuieră prin vreme
    ca un corb de sticlă beat şi fără sens,
    din potop şi milă se mai nasc poeme,
    sub un glob de ceară rînced şi imens.