Ce poate fi de poveste,
Ca aceasta, și de veste,
De să zborâră păgânii,
Gloate, tineri și bătrânii,
De să vorovăsc cu svaturi
În deșert din toate laturi!
Și sfătuiesc necurațâi,
Cu craii și cu-mpărațâi,
Și cu toțâi să-nvitează
Spre Domnul, de vor să piarză
Pre alesul lui și svântul
Iubit fiiul și cuvântul.
Iară noi, svânta sămânță,
Să nu dăm cu dânș în sâlță.
Legătura să le spargem,
În giugul lor să nu tragem.
Că Dumnezău toate vede
Din scaunul său ce șede
În ceri, unde odihnește,
De-acoló pre toț prăvește.
Pre pizmașii și pârâșii
Domnul va râde de înșii
Și-i va mustra de ocară
Pentru carea-l supărară.
Cu mânie le va zâce
A ce stătură cu price
Și-i va turbura-n urgie
De muncile cu vecie.
Iară eu-s pus de Domnul
Crai pre muntele Sionul,
Ca să-i spui de-nvățătură
Ce poroncește-n scriptură.
Cătră mine Domnul zâce:
"Fiiul mieu ești din mătrice,
Eu astăz te nasc pre tine.
Și vei cere de la mine
De-ț voi da limbile toate,
Ce țî-s ocină de soarte,
Că-ț vor asculta cuvântul
Și vei domni-n tot pământul.
Și-i vei paște cu toiagul
Cel de fier în tot șireagul,
De vei face-ntr-înșii cârduri
Și-I zdrobi ca nește hârburi".
Iar acmu voi, împărațâi,
Sama vă luaț, și alțâi,
De vă certaț cu cuvântul
Toț ce giudecaț pământul.
Slujiț Domnului cu teamă
Și vă bucuraț cu samă,
Să suferiț și certare
De la fiiu-său ce are,
Să nu să cumva mânie
Spre voi Domnul cu urgie.
Și veț scăpa de la ceata
Celóra ce-s de-a direapta,
Când urgia lui cea mare
Va arde fără-ncetare.
Atunce va fi ferice
De ceia ce nu pun price,
Ce cu inemă direaptă
Nedejdiuiesc să ia plată.
Distribuie: