Dorurot - creaţii proprii

Tu vii la noi cu picătura
Ce face lacul să tresară,
Sau supărată în trăsura,
Unui Ilie ce-nfioară!...

O,Doamne toamna asta cu cât e mai frumoasă
Ca toate celelalte de dinaintea ei,
Cu-atât mai multe vise mă prind ca ntr-o mătasă
Și doru-mi taie-n suflet păianjen de alei.

Din mare născute,din ceruri albastre,
Divine,eterice,fierbinți,
Aduceți fiorul iubirii din astre,
Și-n inimi berbante-l topiți.

De-atâtea nopți aud cum urlă,
Un câine lup în capul meu,
Cu el strămoșii mei s-adună,
De urlă toți ,aud doar eu.

Bogată și rece ba trufașă chiar...
S-a-ntors iarăși toamna gonind al său car.
Și cal îi e vântul,un rece blestem
Stejarii,chiar nucii se-nclină solemn...

E tăcere sus în ceruri,
Și pe dealuri doar o boare.
Pe văi ceața-i lungi fuioare,
Apele șoptesc pe cale

Gânduri de noapte

Piroga lunii împunge nori subțiri,
Luceafăru-i aprobă gestul in vii sclipiri,

Viziune montană
Pe valea de munte ,concavă
De forța din nourii grei,
Ghicit-am deasupra ,în slavă

Rusaliile
În seara asta luna plină,
Își joacă cartea de mister,
Din întuneric și lumină,

Teiul din Copou
De vii la mine vei găsi
Vis vegetal reînviat,
Din rădăcini resuscitat,