Strada dealului - Dominic Stanca

Strada urca tăcută spre cer
până la ultimul şir de uluci.
De-acolo, începea amurgul:
şi vânăt, şi roşu, şi cu frunze de nuci.

Gardul zăcea povârnit spre cărare,
viţa de vie luneca după vânt,
nucii şopteau cu frunze amare,
îşi lăsau umbra peste partea mea de pământ.

Vechi păpădii – constelaţii fugare –
plecau de la noi, pâlpâiau pe ziduri.
Nu ne mira niciun semn de întrebare,
Galbene veşti picurau prin grădini.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Dominic Stanca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.