Dimensiunea poeziei - Razvan

Mă bucur c-am fãcut-o şi pe asta. Adică să ţii un creion în mână e favorabil şi frumos. O adevărată feerie-butaforie. Şi cât de frumos pot să scriu cu el! O scriere tipar de mână perfect adaptată timpurilor noastre. Tot ce mişcă. Adevărul e că îmi trec prin cap tot felul de chestii în momentul ăsta care tocmai a trecut. Televizorul stă aprins şi reclamele sălăşluiesc în el ambiental. Se transfigurează sinusoidal, fără să doreascã prea multe. Absolutul şi profanul sunt profane. Cred că e non stop. Dincolo de oglindă nu-i nimic, spuneam într-o ediţie precedentă şi nici mãcar nu contează. Probabil că dacă scriu aşa, o să iasă ceva. Tot timpul iese câte ceva, indiferent. Cuvintele de legătură există pentru a face legături între alte cuvinte şi astfel nonsensurile simple devin nonsensuri complexe. Filmele americane sunt de o infantilitate fără margini. Ciudat, atunci când vorbesc cu mine însumi nu sunt niciodatã atât de categoric. Există o dimensiune a poeziei în care au acces doar aceia care sunt conştienţi de imposibilitatea lor de a înţelege realul. Definiţii de genul ăsta îmi fac o greaţă abstractă. Acuma, da, e uşor să spui tot felul de chestii în aşa fel încât să pară gândite de o superinteligenţă. Sunt tot felul de maioneze, de ciorbe şi de ghiveciuri. Pe care îţi vine (ordin) să le mãnânci. Aici totul e cifrat. Nimeni nu mai înţelege nimic. Punct.







Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.