Deziluzie

Autor:Aurel Oancea


Adăugat de: Oancea Aurel

duminică, 18 octombrie 2015

Din depărtare
am auzit,
rostită cu glas de dor,
înflăcărata-ţi chemare.
În glasul tău ce mă chema
cu disperare
tremura, ascunsă, dorinţa
de-a avea o alinare.

M-am împăcat în gând cu tine,
te-am iertat şi-am pornit
dând ascultare
glasului pe care
după ani şi ani l-am auzit.
Nimic nu mai conta pentru mine -
Tu m-ai chemat...

*
În faţa ta,
stăpână-n taină a sufletului meu,
inima-mi nu mai asculta de mine
şi nu o puteam certa.
Îmi era prea greu,

căci te iubeam atunci
ca un adolescent,
dar tu,
actriţă plină de farmec şi talent,
erai pasivă
şi-ai plecat,
fără milă de iubirea mea naivă.

*
Acum, doamnă,
când după lungul şir de ani
ne-am revăzut,
nu mai ai în faţă tânărul de-atunci.
Am crescut,
iar iubirea pentru tine
a crescut şi ea
odată cu mine.

Dar, ce păcat! Azi,
sărutările tale,
însoţite de false mângâieri -
multdoritele sărutări
ce-aşteptam suferind
să le primesc
ca pe nişte binecuvântări -

par corăbii în furtună
plutind pe-Oceanul Marilor Dureri.


vezi mai multe poezii de: Oancea Aurel


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos, direct si patrunzator. Felicitari!
andreionthepoetry
luni, 19 octombrie 2015



Chiar mi-a facut o deosebita placere sa te citesc in seara asta. Ai felicitarile mele.
dorin
duminică, 18 octombrie 2015