Desprinde-mă,Doamne!

Autor:Doina Bezea


Adăugat de: Doina Bezea

marţi, 17 mai 2016

Desprinde-mă,Doamne!
de pe buza durerii,
sfărâmă carafa
ce mă soarbe tăcut,
dezleagă-mi amarul
răsucind talpa vrerii,
sau scrie-mi cu toamne
şi mă-nchide-ntr-un lut!

Desprinde-mă,Doamne!
de sub coasta tristeţii,
şi fă-mă iubire
în grănare de timp,
sub seceri de oase
să-mi aşez somnul vieţii,
şi carnea să-mi ţipe
implorând un răstimp!

Desprinde-mă,Doamne!
de sub lespezi de ceaţă,
şi schimbă-mi destinul
doar o zi pe pământ,
trăind doar ferice
să mă satur de viaţă,
ştiind că doar azi
nu mă doare ce sunt!
Autor Doina Bezea


vezi mai multe poezii de: Doina Bezea


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XXXVIII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Superbe versuri!
"Desprinde-ma Doamne,
de sub coasta tristetii,
si fa-ma iubire
in granare de timp"
In poezia ta metafora se afla la ea acasa.
Felicitari!
Gheorghe Marin
miercuri, 19 iunie 2019



.........durerea este o vibrație și-o certificare a vierii și nu este opozantă fericirii! .... deși mai ai forme de limpezit îmi place substanța poemelor tale..........
Cu drag
Gerra Orivera
sâmbătă, 28 mai 2016



Mulţumesc frumos Criticul blind,florianruse,iuli.a,pentru aprecieri şi plăcerea lecturii.
Mulţumesc frumos şi celorlalţi pentru popas!
Doina Bezea (autor)
duminică, 22 mai 2016



Frumoasă primăvara din sufletul tău...Chiar dacă ar mai putea fi şlefuită pe alocuri, poezia este frumoasă.

Te mai aştept...Consideraţie.
CRITICUL BLIND
marţi, 17 mai 2016



Am citit cu placere! Felicitari!
florianruse
marţi, 17 mai 2016



frumoasa exprimare a gandurilor
iuli.a
marţi, 17 mai 2016