În lumea lui, plecat demult,
în viaţa fără de tumult,
e cel ce mi-a fost tată.
Ca el, un frate tinerel,
un unchi trecut de vârsta mamei,
bunicul meu, ce-i dus şi el,
doar chipuri reci sub sticla ramei,
privind cu drag, odată...
Plecaţi sunt fără de adresă,
pe altă scenă-n altă piesă,
în alte haine îmbrăcaţi,
cu pălării cu boruri mari,
ce le umbresc privirea blândă
din ochii lor întunecaţi,
de parcā-ar vrea să se ascundă,
ca nişte bieţi copii fugari.
Demult sunt cei plecaţi,
pe noi poteci,
purtaţi în veci,
demult şi judecaţi...
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: