Decalog în destrămare

Autor:Costel Zăgan


Adăugat de: Costel Zgan

joi, 30 aprilie 2015

Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008


vezi mai multe poezii de: Costel Zgan


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Trista , dar frumoasa ...existenta este conditionata de singuratate si tristete ?

Posibil sa fie adevarat , doar atunci cand sufera omul incepe si analizeaza viata ...fericirea este egoista ...:)
Adina Speranta
vineri, 01 mai 2015



foarte interesanta poezie si cu un inteles foarte puternic.
marius_b
joi, 30 aprilie 2015