Danielavizireanu - creaţii proprii

danielavizireanunouăsprezece trandafiri în grădina vieții mele.
O frunză tomnatică.
"Şirul orelor
la templul poeziei,
raza speranţei."

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • metamorfozat

    după ce mi-au tăiat cordonul ombilical, mamă, pe 25 iulie 1999, m-au lăsat pe un cearșaf alb, ars de lumini, lumini în care îmi înecau ochii oamenii albi, cu rame de ochelari subțiri, vicleni, barbieriți și foarte foarte înalți. ce e spuma asta adusă de mare pe țărm, în care eu stau așezată, culcată pe alb?
    dar, era azvârlirea
    mea în lume și nu știam că laptele tău e la fel de alb și am să-l beau,
    mamă.

  • poem înscris pe trup

    era un pahar care stătea roșu pe marginea albă precum dantelăria vaporoasă de pe vitrinele vechi din casă. era un abis de proză și de versuri pe care stăteam tolăniți și îmbrăcați doar în genele ce ni se atingeau, fremătate feeric, înduioșător. ne întâlneam călcâiele roz, parcă și ele se sărutau cumva. era prea ger în orașul nostru capitală. antitetică șuiera vara toridă din hainele aruncate undeva în josul lucrurilor.
    încătușați de tendințe scriitoricești pe pielea ideilor, de gânduri studențești și multă multă turtă dulce dedesubtul căreia ne ascundeam paloarea. ți-am dat urechea mea să auzi cum un anume eros și neamul lui cânta la harpa lui și-a predecesorilor lui. îi curgea sânge din unghii fiindcă așa e condiția lui, un neîncetat și însetat de cântec. muzica lui mă gâdila între tâmple și n-am uitat să menționez că trupurile noastre erau la cenaclul poemelor brumărene: primul vers, al doilea vers...ultimul era un scâncet de copil și-un tors de pisică sălbatică. poemul nu avea p u n c t, ci doar semne ale citării.
    aici în el, unde emoțiile ca orbii, încep să aibă văz,
    aici unde, dragostea știa să facă dragoste cu ochi nevăzători.

  • delirul tăcerii

    „S-a prelins prima rouă a noului eu
    pe buzele crăpate ale domnului cu sacou de muguri, brumăriu.
    pe coapsele domnișoarei d, razele tandre ale
    domnului cireșar pictează paloarea albelor roze înflorite

  • intrinsec

    mă gândeam în timp ce dormeam, de fapt nu mă gandeam, visam
    visam un cerc roșu în care se învârteau fecioare voluptoase,
    cu păr ondulat, spălat cu apă de trandafiri. dansau goale pe-a
    lui Frédéric Chopin pian. erau atât de albe, încât mă simțeam murdar,

  • Imaginea infinitului

    Imaginea infinitului începe între acești ochi verzi și soare,
    Când dârele fierbinți curg alene peste mare,
    Dorm pe recile scaune amante părăsite - adamicul
    În cuier atârnă la birt paltoane duhnitoare - bahicul.

  • alterat

    ți-am adus cafea și biscuiți,
    și florile preferate pe cearșaf,
    dar tu ai vrut roze contemporane,
    ce nu cresc decât în inimi amare.

  • Viu

    Ploile zugrăvesc cu picuri de moarte,
    Acoperișurile vechi și dogmatice,
    Aud corbii croncănind la geam,
    Și-mi pare a fi o zi a unei dulci uitări.

  • foto instant

    I
    vechea mea casă-
    motanul mic, cenușiu
    dormind pe pervaz.

  • noi, îndrăgostiții

    felinarele cunosc poveștile
    tuturor îndrăgostiților vremii.

    după ziua istovitoare, seculară

  • Oboseală

    Aş vrea să fiu un fluture: să admir şi să inspir aer fericit.


    Nu mai stau în camera asta fără inimă,